În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai Prea Sfințitul Nicodim a liturghisit la biserica de iarnă „Sf. Vasile cel Mare” din Briceni

2272

În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a lăsatului sec de brînză), care se mai numește și a Iertării, Prea Sfințitul Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, a oficiat înconjurat de un sobor de preoți și diaconi și în prezența mulțimii credincioșilor Dumnezeiasca Liturghie la biserica „Sf. Vasile cel Mare” din orașul Briceni.

După Sfînta Liturghie a urmat slujba Vecerniei cu cinul iertării. În cuvîntul de învățătură, Prea Sfinția Sa a îndemnat la post sincer, aducător de roade duhovnicești, însoțit de mai multă rugăciune și faptele milosteniei, ca astfel să-l primim cu inimile curate pe Mîntuitorul Hristos cel Înviat pentru îndumnezeirea noastră. Apoi Ierarhul și-a cerut iertare cu metanie de la slujitori și credincioși, iar fiecare din cei prezenți și-a cerut iertare la rîndul său de la Ierarh și unul de la altul.

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni


Articole postate de același autor
329

Preoții sunt niște hoți

„Preoții sunt niște hoți!” Cu aceste cuvinte a luat lumină în Noaptea Învierii un bărbat ca la treizeci de ani, nemulțumit că a trebuit să scoată din buzunar câteva monede să își cumpere candela pe care voia să o ducă acasă. Preotul îl privi în ochii tulburați de mânie și cântă mai departe cu glas […]