În Duminica dinaintea Nașterii Domnului, Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

1713

Pe 3 ianuarie 2021, în Duminica XXX-a după Rusalii și cea dinaintea Nașterii Domnului, numită Duminica Sfinților Părinți, Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni.

În cadrul Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa, a înălțat rugăciuni pentru sănătatea celor afectați de COVID-19, pentru personalul medical și pentru toți cei ce îngrijesc de cei bolnavi.

Totodată au fost aduse lui Dumnezeu rugăciuni de mulțumire și laudă pentru darurile și binecuvântările Sale îmbelșugate, care le revarsă cu milostivire peste omenire.

După citirea Sfintei Evanghelii, cu binecuvântarea Preasfințitului Petru, clericul Catedralei Episcopale, prot. Ștefan Rîmbu, a ținut un cuvânt de învățătură, în care a explicat credincioșilor, după înțelesul și tâlcuirea Sfinților Părinți, pasajul evanghelic (Matei 1, 1-25) citit astăzi, despre genealogia Mântuitorului, în care se vorbește de spița neamurilor, după trup, a Mântuitorului Hristos.

După rugăciunea Tatăl nostru, credincioșii care s-au pregătit pentru primirea Sfintelor Taine, au fost împărtășiți cu Sfântul Trup și Scumpul Sânge al Mântuitorului.

După încheierea Sfintei Liturghii, Preasfinția Sa a felicitat pe toți creștinii cu Sfânta duminică, dorindu-le tuturor sănătate, mântuire și ajutor de la Dumnezeu și o săptămână binecuvântată, îndemnându-i pe toți să se pregătească duhovnicește cât mai mult, pentru Slăvita Sărbătoare a Nașterii Domnului, de care ne apropiem cu pași grăbiți.

Răspunsurile liturgice au fost date de către Corul Catedralei Episcopale, condus de Dna Irina Vizitiu-Gajim.

Sursa: episcopia-ungheni.md


Articole postate de același autor
1686

Prăznuirea Sfintei Mare Mucenițe Marina la Catedrala arhierească „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca

Sâmbătă, 30 iulie 2022, în ziua pomenirii Sfintei Mari Mucenițe Marina, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a liturghisit la Catedrala arhierească „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca. Izbăvitoare de duhuri rele și tămăduitoare de boli trupești și sufletești, Sfânta Mare Muceniță Marina a murit în urma persecuțiilor asupra creștinilor, pe vremea împăratului Claudiu, […]