În Duminica a VI-a după Cincizecime Prea Sfinţitul Nicodim a liturghisit în Catedrala „Acoperămîntul Maicii Domnului” din orașul Briceni

1129

Prea Sfinţitul Nicodim, Episcop de Edineţ şi Briceni, a oficiat în Duminica a VI-a după Cincizecime Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala „Acoperămîntul Maicii Domnului” din orașul Briceni, în fruntea soborului de slujitori ai lăcașului sfînt şi în prezenţa mulţimii credincioşilor.

În cadrul Sfintei Liturghii au fost înălțate cereri și rugăciuni către Bunul Dumnezeu pentru milă și îndurare față de poporul binecredincios, pentru cei aflați în boli și suferințe, pentru medicii din prima linie care luptă jertfelnic pentru viața și sănătatea celor bolnavi, dar și pentru odihna veșnică în fericirea Împărăției Cerurilor a tuturor celor răpuși de nemilosul virus.

La final, Ierarhul a adresat credincioşilor un cuvînt de învăţătură în care a explicat pericopa evanghelică a zilei, de la Matei IX, 1-8, despre vindecarea slăbănogului. Prea Sfinția Sa a făcut o paralelă între vindecarea trupească a paraliticului din Sfînta Evanghelie, la baza căreia a stat boala sufletească și păcatul, de care fiind iertat acesta a devenit sănătos, și vindecarea noastră de slăbănogirea sufletească.

„Cu toţii suferim din cauza păcatului care ne duce la slăbirea duhului, la paralizia spirituală. Să ne analizăm şi să recunoaştem cu smerenie că suntem păcătoși, dar să nu disperăm. Evanghelia ne dă motiv de mângâiere. Cu ce cuvinte îl vindecă Hristos pe paralitic? “Îndrăzneşte, fiule! Iertate sunt păcatele tale!” Tot ce trebuie să facem este să găsim acest păcat, această patimă care stă între noi şi Hristos; să o ducem la Domnul şi să spunem: “Doamne, vindecă-mă!” Apoi Domnul ne va spune ce i-a spus şi paraliticului: “Iertate sunt păcatele tale! … Scoală-te, ia-ţi patul şi mergi la casa ta!”

Biroul de presă al Episcopiei de Edineț și Briceni

Sursa: eparhia-edinet.md

 


Articole postate de același autor
2645

Trăiri duhovnicești la tabăra din Mănăstirea Oașa

Pe parcursul zilelor petrecute la Schitul Mănăstirii ,,Sf. Ioan” de la Găbud, am trăit niște stări interioare pe care nu le mai poți avea decât la mănăstire. Noi trăim vremuri când suntem ca niște grăunțe de porumb, mereu măcinate de morile de vânt ale informației și ale furtunilor necontenite de știri și descoperiri. La mănăstire […]