În Sfântul Munte, mulţi se roagă zi şi noapte. Se întâmplă să se roage cineva de seara până dimineaţa şi să nu-şi dea seama când trece timpul. În iubirea lui Dumnezeu, ceasurile fug cu altă repeziciune. O, ce-i în Sfântul Munte noaptea! Mireasmă, tămâie, îngeri, rugăciuni… Îngerii poartă rugăciunile sfinţilor şi le duc la Dumnezeu. Ce taină!
Noi, la Sfântul Munte ne trezeam fără ceas. Când venea ora, îndată ne sculam. Şi obosit de-ai fi fost seara, şi chiar dacă ai fi adormit târziu, când venea ora, zburai în picioare. Este o obişnuinţă, îndată ce te trezeşti, să zbori în picioare. Bineînţeles, se poate şi să te întorci pe cealaltă parte şi să te ia somnul până la prânz. Foarte rău! De aceea, îndată ce te trezeşti, să te ridici din pat. Să alegi ceasurile de noapte. Intri mai uşor în rugăciune. Chiar şi întâmplător dacă te trezeşti noaptea, nu te culca îndată la loc; este un prilej pe care ţi-l dă Dumnezeu să te rogi, cât poţi, în linişte.
Din Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, Traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003, p. 280-281
