Actualitate

În capitală s-a desfășurat Marșul tăcerii pentru susținerea familiei tradiționale

3258

Mii de slujitori și credincioși din toate colțurile țării au răspuns apelului Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir și au participat la un marș al tăcerii dedicat valorilor familiei tradiționale. Având în frunte arhiereii Bisericii Ortodoxe din Moldova, participanții la procesiune au pornit de la Mănăstirea Sf. Mare Mucenic Teodor Tiron, Ciuflea, parcurgând în mod organizat bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt către scuarul Catedralei mitropolitane.

Pe parcursul drumului, preoții și credincioșii – copii, tineri și vârstnici – s-au rugat Bunului Dumnezeu și Preacuratei Maicii Sale și au purtat lozinci pro-familie și împotriva păcatului homosexualității.

În scuarul Catedralei, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir s-a adresat tuturor celor prezenți mulțumind participanților la marș pentru mobilizare și unitate în numele unor valori sfinte, precum sunt cele ale familiei. În continuare Mitropolitul a îndemnat creștinii să nu se rușineze să mărturisească credința lor întru Hristos, mai ales prin exemplul pe care îl dau societății personal, dar și împreună cu familiile lor.

Întâistătătorul a lansat și un apel către conducerea Republicii Moldova, prin care, din numele poporului și a clerului BOM a cerut încetarea susținerii tuturor tendințelor distructive la nivel social și incompatibile cu credința și datinile poporului nostru.

Marșul pentru Familie a marcat, astfel, cea de-a doua ediție și a reamintit că mariajul dintre un bărbat şi o femeie şi filiaţia tată-mamă-copil constituie baza şi viitorul societăţii moderne.

Sursa: www.mitropolia.md


Articole Asemănătoare
4166

ÎPS Mitropolit Vladimir a binecuvântat producerea prinoaselor pascale la combinatul de panificaţie “Franzeluţa”

Conform tradiției, în preajma praznicului Învierii Domnului, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova a binecuvântat producerea prinoaselor pascale la combinatul de panificaţie “Franzeluţa” din mun. Chişinău. La slujba de sfințire, alături de ÎPS Mitropolit Vladimir a înălțat rugăciuni Secretarul Mitropoliei Moldovei, Prot. mitr. Vadim Cheibaș și un sobor de slujitori. Evenimentul a avut loc în prezenţa […]

Articole postate de același autor
425

Când binecuvântezi, totul se transformă

Când binecuvântezi, realitatea se transformă, se preface, cu harul lui Dumnezeu, în loc de întâlnire cu El. Şi, de exemplu, în loc să fie în faţa ta doar cineva care ţipă la tine sau îţi face reproşuri, vei simţi că este acolo şi Domnul, Care îţi dă putere să vezi: ce ai greşit tu; ce […]