Mă gândesc și astăzi la felul în care se transmite credința în familie.
Nu doar prin sfaturi, nu doar prin cuvinte frumoase, nu doar prin îndemnuri, ci mai ales prin ceea ce copilul vede și simte în casa în care crește.
Un copil poate uita multe vorbe primite, dar nu uită ușor chipul mamei în rugăciune, liniștea tatălui în fața icoanei, felul în care bunicii își făceau cruce înainte de masă, pacea unei case în care Dumnezeu nu era chemat doar la nevoie, ci era trăit ca parte firească a vieții.
După ce zilele trecute mă întristasem văzând cât de ușor se poate risipi omul chiar și în clipele de rugăciune, astăzi Dumnezeu mi-a dăruit și o mângâiere. Am săvârșit Taina Cununiei pentru doi tineri care au dorit să-și așeze iubirea sub binecuvântarea Domnului.
Într-o vreme în care mulți spun că „mai este timp”, că lucrurile pot fi amânate, că viața se poate trăi și fără rânduiala Bisericii, acești tineri au ales o altă cale. Au ales să nu-și înceapă drumul împreună doar cu planuri, emoții și promisiuni omenești, ci cu rugăciune, cu binecuvântare și cu Dumnezeu în centrul iubirii lor.
Taina Cununiei nu este o simplă ceremonie frumoasă. Nu este doar un moment festiv, cu flori, lumânări și fotografii. Este începutul unei vieți purtate împreună înaintea lui Dumnezeu.
De aceea, în aceste zile de așteptare a Mângâietorului, mă gândesc că avem nevoie să redescoperim lucrarea Duhului Sfânt în familie. El este Cel care mângâie, dar și Cel care luminează. El este Cel care vindecă, dar și Cel care așază omul în adevăr. El ne învață că iubirea fără binecuvântare rămâne vulnerabilă, iar libertatea fără Dumnezeu se poate transforma repede în rătăcire.
Să ne rugăm ca Dumnezeu să intre în familiile noastre și să aprindă din nou ceea ce s-a stins: rugăciunea, sfiala, curăția și dorul de a trăi împreună cu El.
Pr. Octavian Moșin
