În Arhiepiscopia Sucevei se constituie Societatea Femeilor Ortodoxe „Maria de Mangop”

1718

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților anunță constituirea Societății Femeilor Ortodoxe „Maria de Mangop”.

Noua societate este un proiect de redimensionare a parteneriatului Școală-Familie-Biserică, derulat la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Calinic. Este vorba de un grup de inițiativă comunitară, prin voluntariat, în cele trei domenii de intervenție: Educație, Familie, Biserică.

Întrunirea de constituire a acestei societăți informale de voluntari și de structurare a planului de acțiune comunitară a avut loc luni, 17 octombrie, începând cu ora 18.00, în Sala de ședințe a Colegiului Tehnic „Petru Mușat” Suceava.

Este un eveniment deschis tuturor celor care cred în valorile pe care se fundamentează proiectul și pe care le susținem cu consecvență – Educație, Familie, Biserică, anunță Arhiepiscopia.

Modelul de mărturisire prin fapte de credință al prințesei bizantine de odinioară, Maria Asanina Paleologhina, „Doamna Maria de la Mangop”, cum o numește Letopisețul, este unul care poate inspira și determina o schimbare. Iar când e multiplicat, cu atât mai mult. Tocmai de aceea, vă invit și vă aștept, cu bucurie și cu drag, să vă alăturați inițiativei noastre, transmite Daniela Ceredeev, Inspectorul școlar de Religie pentru județul Suceava.

Sursa: basilica.ro


Articole postate de același autor
2159

Mesajul Înaltpreasfințitului Mitropolit VLADIMIR adresat Înaltpreasfințitului Sava, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari cu ocazia împlinirii a 26 de ani de slujire arhierească

ÎPS Sava, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari aniversează la 12 septembrie 2021, 26 de ani de slujire arhierească. Cu acest prilej, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit VLADIMIR i-a transmis Înaltpreasfinţiei Sale un mesaj de felicitare: Înaltpreasfinției Sale, Înaltpreasfințitului Sava, Arhiepiscop de Tiraspol și Dubăsari, Înaltpreasfinția Voastră, Cu prilejul aniversării a 26 de ani […]