Actualitate

Hristos a Înviat: ziua a XXXV-a

1306

Creștinul prin esența sa este o fire optimistă. Pentru că înțelege că în toate îl are sprijin, ajutător și călăuzitor pe Dumnezeu.

Chiar dacă cei din jur ne abandonează, plecând din această viață sau doar dispărând din viața noastră, și în aparență rămânem singuri, simțim că cineva este mereu în preajmă. Și acesta este Dumnezeu.

„Să se apropie de Dumnezeu, și nu va mai fi singur” – acesta este sfatul părintelui Iulian Stoicescu pentru cei care sunt în căutare de răspuns la întrebarea: cum poate omul scăpa de singurătate.

„Singurătatea te izolează, te face neputincios, împiedică duhul tău să se bucure de bunătăţile lumii acesteia, în special de cele ale lumii spirituale. Pe când viaţa în comunitate te salvează în multe împrejurări grele. Nimeni nu se mântuieşte singur, nici credinciosul, nici preotul, nici monahul. Toţi ne mântuim în comunitate, în Biserica lui Hristos şi fiecare este răspunzător pentru celălalt”, ne învață un mare duhovnic, părintele Gheoghe Calciu-Dumitreasa.

De aici și nevoia de Biserică, ca adunare de suflete în același cuget și care se împărtășesc din același Potir, adică gustă din Trupul și Sângele lui Hristos.

Să fugim de singurătate, aceasta este bună doar în doze moderate. Singurătatea de durată este rezervată doar unor oameni gata să fugă de lume de dragul lumii, deci nevoitorilor.

Iar noi ceilalți să încercăm să fim în legătură permanentă cu Dumnezeu și cu cei din jur.

Preot Octavian Moșin


Articole postate de același autor
1550

A trecut la Domnul preacucernicul părinte și pictor bisericesc Iurie Beiu

Zilele acestea a trecut la Domnul preacucernicul părinte Iurie Beiu, preot al bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din s. Șalvirii Vechi. Slujba Prohodului a fost săvârșită de către protopopul bisericilor din raionul Drochia protoiereul mitrofor Pavel Vuluța, împreună cu un sobor de preoți din circumscripție. Părintele Iurie Beiu a fost primul paroh al bisericii „Sf. Apostoli […]