Am intrat în perioada estivală. Zile pline de arșiță și năduf. Fiecare încearcă să se apere de căldură cum îl duce capul, inclusiv prin trecere la un stil vestimentar specific mai mult litoralului.
Vezi deseori pe stradă persoane despre care e greu să spui că sunt îmbrăcate. Unii mai că îți amintesc de Nică din „Amintiri din copilărie” după scăldatul în Ozana, când l-a lăsat mama, drept pedeapsă, fără haine. Doar că pe semenii noștri nu i-a pedepsit nimeni. Așa înțeleg ei libertatea.
Mai trist e că unii pot intra sumar îmbrăcați și într-un bloc universitar, pot merge așa la serviciu, iar alții își permit chiar să intre cu așa-zisele veșminte și în biserică.
Mă întristează această realitate, pentru că ne pierdem ținuta, atât ca bărbați, cât și ca femei.
E vulgar să-ți arăți goliciunea în public, în locuri care presupun o minimă decență și ținută. Să ne întrebăm: ce mesaj transmitem prin ținuta noastră? Ispitim, respingem sau provocăm dezgust celor din jur?
Nu le cerem, nici celor care pășesc pragul sfintelor locașe, să treacă la ținuta vestimentară monahală, după cum nu judecăm curățenia sufletului după lungimea rochiei sau transparența tricoului, dar ne dorim să fie auzit și urmat îndemnul Sf. Apostol Petru: „... şi toţi, unii faţă de alţii, îmbrăcaţi-vă întru smerenie, pentru că Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har”.
„Îmbrăcați-vă întru smerenie” atât sufletele, cât și trupurile. Or, felul cum ne îmbrăcăm și cum ne comportăm vorbește despre starea noastră lăuntrică. O inimă smerită nu va căuta să atragă atenția prin haine, nu va face din ele o sursă de mândrie sau de invidie.
Să ne uităm mai atent în oglindă înainte de a ieși din casă și, dacă nu ne pasă ce vor spune oamenii pe care îi vom întâlni în cale, să ne întrebăm: Dumnezeu ce crede când mă vede astfel îmbrăcat? Mă consideră oare vrednic de harul Său?
Preot Octavian Moșin
