Gala Tineretului Ortodox, la cea de-a VI ediţie, a început cu Sfânta Liturghie la Biserica USM

796

Duminică, 13 februarie 2021, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, a fost inaugurată cea de-a VI-a ediţie a Galei Tineretului Ortodox, eveniment ce se desfășoară în fiecare an în duminica dinaintea Întâmpinării Domnului.

Astfel, cu acest prilej, au fost invitați la capela universitară mai multe grupuri de adolescenți și tineri din cuprinsul republicii pentru a participa la Sfânta Liturghie, oficiată de către Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, împreună cu un sobor de preoți și diaconi.

În timpul Liturghiei, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, Dl Vladimir Ciolac, Profesor universitar la Academia de Muzică, Teatru și Arte din Moldova, a fost decorat cu ordinul „Sfântul Ierarh Petru Movilă”.

După încheierea slujbei a avut loc Gala Tineretului Ortodox, ediția a VI-a.

Gala Tineretului Ortodox, organizată anual de Sectorul Sinodal Activitate Pastorală pentru Tineret al Bisericii Ortodoxe din Moldova, are drept scopul ca tinerii să identifice modele care să-i determine să se apropie de Biserică prin împărtășirea valorilor creștin-ortodoxe și încurajarea dialogului dintre grupurile de tineret din toată țara.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media,

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
2428

Grădina sufletului

Un creştin l-a întrebat pe duhovnicul său: – Părinte, aş vrea să fiu un bun creştin, să am o viaţă fără păcate. Ce trebuie să fac mai întâi, ce este cel mai important? – O, fiule, totul este important. Ia spune-mi, dacă ai o grădină în care plantezi tot felul de flori frumoase, aştepţi să […]


Foto