Când un gând rău stăruie înlăuntrul nostru, riscăm să devenim robii lui: „Un gând care zăboveşte arată împătimirea omului" (Sfântul Marcu Ascetul). La rândul ei, împătimirea faţă de lucruri naşte dorinţa de a le dobândi. Când mintea se desprinde de hrana cerească şi de aducerea aminte a celor cereşti, ea se predă necondiţionat lumii materiale - prin însuşi gândul care zăboveşte în ea - consecinţa fiind că omul devine neînfrânat şi nu se mai poate controla pe sine. Iată câteva învăţături culese din scrierile patristice şi din Pateric, care ilustrează cele tocmai afirmate:
„Cel ce se nutreşte cu gânduri nu e înfrânat" (Sf. Marcu Ascetul).
„Cel ce nu se luptă cu mintea împotriva păcatului, nici răspunde împotrivă-i, cu trupul îl face pe dânsul" (Avva Chiru).
„Priviţi cu mintea voastră la cele spuse. Înainte de a pune cineva în lucrare patima lui, chiar de vor porni gândurile la luptă împotriva lui, este încă în cetatea sa, este încă liber şi are şi pe Dumnezeu ca ajutor. Deci de se va smeri lui Dumnezeu şi va purta jugul necazului şi al încercării cu mulţumire, şi va lupta puţin, ajutorul lui Dumnezeu îl va scăpa pe el. Dar de va fugi de osteneală şi va coborî la pătimirea trupului, va fi dus de silă şi de nevoie în pământul asirienilor şi va robi acela fără să vrea" - şi aceasta pentru că diavolul va îngreuna şi mai tare „patimile împotriva lui" şi-l va război „cu şi mai multă putere" (Avva Dorotei).
Una din cele mai triste consecinţe ale gândurilor rele este înrăutăţirea relaţiilor interpersonale: „De aceea nu putem spori, de aceea nu izbutim să ne folosim vreodată în ceva, şi rămânem tot timpul otrăviţi de gândurile ce le avem unii împotriva celorlalţi, măcinându-ne unii pe alţii, fiindcă fiecare îşi dă dreptate sieşi, fiecare se lasă pe sine, cum am spus, nepăzind nimic, şi cere de la aproapele său păzirea poruncilor".
Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, p. 257-258
