Aveam 24 de ani... abia mă măritasem de trei luni şi îl cunoşteam de numai 4 luni... eram încă studentă... Cum să fac copil când încă nu îmi cunoşteam bine soţul, nu mă realizasem profesional??
Am plecat plângând de la doctor... teama mea devenise realitate... eram însărcinată... mergeam pe stradă şi plângeam... nu îmi doream încă copil, nu mai fusesem niciodată însărcinată... era mult prea devreme, nu îmi trăisem încă tinereţea, luna de miere...
Dar mai presus de toate răsunau din memorie plânsetele mamei mele când mă ruga fierbinte să nu fac niciodată avort căci voi rămâne marcată toată viaţa... orice s-ar întâmpla, dacă Bunul Dumnezeu a îngăduit să mai vină pe lume un sufleţel, nu îl va părăsi niciodată... "să nu faci niciodată greşeala mea"... îmi răsunau continuu în minte rugăminţile mamei mele...
Am ajuns acasă şi i-am dat soţului vestea... concluzia lui, avortul. Suntem încă prea tineri, nici nu ne cunoaştem prea bine, poate nu ne vom înţelege şi copilul va rămâne fără familie... etc... îmi spunea... Au urmat nopţi de plânsete şi frământări, vedeam mereu inimioara de pe ecranul ecografului care bătea în mine... Cu ce drept să o opresc eu să mai bată ??? E copilul meu, e adevărata mea jumătate.
...Cum să fac aşa ceva???
Fie ce-o fi... nu îl omor!!!
I-am spus soţului decizia mea... au urmat o serie de stări tensionate, certuri, dar numai Dumnezeu m-a întărit şi am mers mai departe... L-am adus pe lume pe băieţelul meu minunat. Are acum patru ani si jumătate şi încă un frăţior de 1 an şi jumătate - şi el un alt "neaşteptat".
După ce s-a născut şi cel mic, soţul meu ne-a părăsit... nu ne mai înţelegeam. "Ai făcut intenţionat aceşti copii, fără să ţii cont de dorinţa mea", îmi reproşa mereu.
...
Fetelor, acum am 29 de ani şi am doi băieţei MINUNAŢI, oglinda ochilor mei şi toată fericirea mea. Suntem fericiţi toţi trei... Dumnezeu ne ajută în fiecare clipă ... suntem cu toţii făpturile Lui şi nu trebuie decât să Îi acordăm toată încrederea ca să vedem imediat şi rezultatele nemărginitei Lui Iubiri.
Sunt sigură că soţul meu se va întoarce la copiii lui. Dumnezeu îl iubeşte şi pe el şi îl va lumina la un moment dat... eu mă rog mereu pentru asta.
Vreau să vă împărtăşesc gândurile mele şi să vă rog să meditaţi şi să vă informaţi foarte bine înainte să faceţi un avort. Să întrebaţi pe toate femeile din jur care au făcut avort să le întrebaţi de ceea ce simt şi pe toate mămicile fericite care au scăpat de această ispită ucigaşă.
Eram şi încă sunt tânără... doream să îmi trăiesc viaţa, să umblu prin discoteci, etc..., au venit copiii şi mă gândeam că s-a sfârşit viaţa mea, că voi fi prizonieră în casă cu doi pui mici, că mi s-a terminat viaţa şi libertatea...
NIMIC MAI FALS!!! Aceşti pui crescuţi din noi sunt izvorul adevăratei noastre fericiri!!!
Nu mă credeţi... lăsaţi-i să trăiască şi o să vă convingeţi singure!!!
Răspundeţi acestei provocări şi veţi ajunge la aceeaşi concluzie, vă asigur.
Care "te iubesc" credeţi că vă va încălzi cu adevărat inima?... cel spus în momente fierbinţi, de cel care doreşte conştient sau inconştient să obţină "ceva" de la noi sau... cel spus de un sufleţel mic, sincer si curat?...
"Te iubesc, mămicuţa mea scumpă. Eşti cea mai frumoasa mămică din lume"... mi se spune de câteva ori zilnic de către puiul meu pe care acum cinci ani mă gândeam să îl avortez.
...
Acum am un pui mic, de un an şi jumătate în braţe care nu mă lasă să scriu... mă trage de păr, mă pupă, bate cu pălmuţele în tastatură... miroase ca un pisoiaş a lăptic şi spune mereu "mama" cu atâta dragoste şi cu cea mai fericită "mocuşoară".
Acum pentru el "mama" e definiţia fericirii.
Alegeţi, dragele mele... ne vrem copiii strângându-ne în braţe sau măcelăriţi în bucăţi în containerele din cabinetele ginecologice?
Eu sunt fericită... fiţi şi voi alături de mine şi de puii voştri minunaţi.
Cu toata dragostea,
Cristina
http://www.sfintiiarhangheli.ro/
