Actualitate

Festival Pascal ” Hristos a Înviat ” desfășurat la Sfănta Mănăstire Saharna

3855
  Hristos a Înviat în firul ierbii, A Înviat Hristos în Adevăr; În poienița-n care zburdă cerbii, În florile de piersec și de măr.

Tradițional a treia zi după Paști în raionul Rezina se desfășoară Festivalul Cântecului Pascal ,,Hristos a Înviat’’ ,care a fost și în acest an găzduit de Sfânta Mănăstire Saharna. La festival au participat mai multe colective artistice de pe lângă casele de cultură din satele al raionului Rezina, dar și din alte raioane precum Șoldănești și Telenești. Dna Eleonora Graur, președintele raionului Rezina, a dat start festivalului cu un cuvânt de felicitare și urare de bine cu ocazia mărețului Praznic. Dat fiind faptul că este o sărbătoare creștină festivalul a fost binecuvântat de starețul Sfintei Mănăstiri arhim. Adrian Baciu și blagocinul raionului Rezina protoiereul Igor Cojocaru, care a venit cu un grup de preoți a protopopiatului.

Festivalul a constat din mai multe părți. Prima parte a festivității a fost dedicat concertului cîntecului pascal. A doua parte a avut derept obiectiv prezentarea expoziție de ouă încondeiate și a gastronomie pascală.

Scopul acestui eveniment, este promovarea tradițiilor şi culturii locale, de a le valorifica, de a le scoate la lumină, de a le răspîndi în întreaga lume ceia ce cu ajutorul Bunului Dumnezeu cel Înviat a și reușit, căci fiecare din cei prezenți la acest fetival au mers acasă cu sufletul plin de lumină și căldură luate din cântecele pascale interpretate, care au vestit numaidecât Învierea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos și au revărsat un val de bucurie şi de speranţă, căci sărbătoarea Învierii este, în mod deosebit, sărbătoarea bucuriei duhovnicești.

sursa http://manastirea-saharna.md/


Articole Asemănătoare
369

Slujire arhierească în ziua prăznuirii Icoanei Maicii Domnului de la Poceaev, la Mănăstirea Saharna

Sâmbătă, 23 iulie/ 5 august 2017, în ziua prăznuirii Icoanei Maicii Domnului de la Poceaev, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, PS Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan și Președinte al Sectorului Sinodal „Mănăstiri și viață monahală”, a săvârșit Sfânta Liturghie, în sobor de preoți și diaconi, la Mănăstirea „Sfânta […]

Articole postate de același autor
383

Dacă voieşti să te mântuieşti, păzeşte aceste trei lucruri

Părinte Cleopa, în încheiere, daţi-mi şi mie un cuvânt de folos. Părinte Ioanichie, mai întâi să avem convingerea că în toată clipa supărăm pe Dumnezeu. Fără această smerenie din inimă nu ne putem mântui. Eu aşa încep mărturisirea mea. Apoi, dacă voieşti să te mântuieşti, păzeşte aceste trei lucruri, cum spune Sfântul Antonie cel Mare: […]