Dumnezeu nu face apel la minune pentru a ne convinge pe noi decât în cazuri speciale, ci ne cheamă într-un fel mistic pe fiecare. Adică se face o lumină în inima noastră, simţim o înţelegere, simţim o chemare şi spunem: „Domnul meu şi Dumnezeul meu!”. Ca şi Toma când i S-a arătat Mântuitorul înviat. Nu pipăim, ci numai prin sporirea duhului nostru ajungem să vedem pe Dumnezeu în chip nevăzut. Şi cred că şi Apostolul Toma a avut atunci o astfel de iluminare, şi nu L-a pipăit pe Hristos. El reprezintă toată lumea aceasta practică; nu era sceptic, dar avea nevoie de dovezi.
Şi noi, cu cât am avansat în civilizaţie, cu atâta am pus mai mult preţ pe dovezile palpabile. Cu atât mai mult am zis: vreau să văd dacă apa asta fierbe la 100 de grade Celsius, vreau să văd dacă metalul acesta se topeşte la 500 de grade, vreau să văd şi eu dacă pun sămânţa în pământ şi o ud, chiar dacă stă la întuneric, răsare şi fără lumină. Noi vrem să le vedem pe toate, v-am dat acum cele mai simple exemple... Am ajuns nu atât de mult sceptici, cât ne-a crescut nevoia unei dovezi raţionale, concrete.
Din Părintele Gheorghe Calciu, Cuvinte vii, ediţie îngrijită la Mănăstirea Diaconeşti, Editura Bonifaciu, 2009, pp. 62-63
