Pentru că avem multe păcate, dintre care multe sunt uitate și nemărturisite, Domnul îngăduie să suferim de diferite scârbe și boli. Trebuie să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru ele și să le întâmpinăm ca pe niște musafiri scumpi, fiindcă ne sunt de mare ajutor pentru mântuire, ne sunt necesare pentru curăția sufletului. […]
Sfinții Părinți spun că pentru fiecare om e folositor să zacă vreo doi ani la pat înainte de moarte, să se chinuie, să se usuce- ca sufletul, curățindu-se, să poată intra în locașurile raiului.
Iată un exemplu care vorbește despre cât de groaznice sunt chinurile iadului care îi așteaptă pe cei care cârtesc în boli, care „nu se lasă curățiți”.
Un om oarecare era țintuit de o boală chinuitoare la pat și întruna i se ruga lui Dumnezeu, cerând să i se termine chinurile. Și iată Domnul a trimis Îngerul care i-a zis suferindului: „Pentru curățirea sufletului tu trebuie să zaci în neputință doi ani”. Bolnavul s-a îngrozit. „Cum, încă doi ani? E prea mult! Nu mai pot… Dar nu se poate să schimb cu ceva acești doi ani?” „Se poate, i-a răspuns Îngerul. Ești de acord în loc de aceasta să te afli trei ore în iad?”. Bolnavul se gândi: „Toți păcătoșii nepocăiți se vor munci veșnic în gheena focului și sufletele lor deja sunt acolo, iar eu, doar trei ore…” „Sunt de acord”, răspunse el. Atunci Îngerul a primit sufletul lui în preacuratele sale mâini și l-a închis în bezna iadului. Iar, zburând de acolo, îi spuse aceste cuvinte: „peste trei ore mă voi întoarce la tine”
Iadul – stăpânirea beznei; de jur împrejur – întuneric; răcnete, strigăte, suspinuri. Fiecare e ocupat de propriile suferințe. Dracii, ca niște uriași cu ochii arzători, zboară în jur, gata de a-l distruge pe suferind cu suflarea lui de foc. L-a cuprins groaza, începu să strige, dar ce e strigătul lui între atâtea suspine și vaiete! Și iată au începu să treacă nu ore, ci ani, sute de ani… Nefericitul crezu că a sosit veșnicia, că îngerul a uitat de el, și și-a pierdut cu totul nădejdea. Așa se afla în chinuri strașnice, când deasupra beznei se revarsă lumina îngerească. Cu zâmbet de bucurie Îngerul se apropie de el: „Ei, cum îți este aici?” „Nu m-am așteptat să aud minciună din buze îngerești”, șopti încet suferindul. „Ce se întâmplă? Ai promis că mă vei elibera peste trei ore, dar au trecut, cred, deja mii de ani”. „Dragul meu, îi răspunse Îngerul, tu ai stat aici doar o oră, ți-au mai rămas încă două…” Nefericitul și-a întins mâinile și se rugă: „Scoate-mă de aici! Sunt de acord să rabd pe pământ pentru păcatele mele până la moarte, iar dacă va trebui și până la a Doua Venire a Domnului, dar să nu mă mai chinui aici!” Și Îngerul i-a spus: „Domnul e milostiv și pentru rugăciunile Bisericii ești slobozit de aici. Dar trebuie să știi și să nu uiți ce chinuri groaznice, de nesuferit îi așteaptă pe toți păcătoșii nepocăiți. Cel mai mic chin din iad nu se poate compara cu cel mai mare chin de pe pământ.”
Sursa: Serghei Lavrov, Cu noi este Dumnezeu, Editura Angelus, Chișinău 2012, p. 67-69
