Actualitate

Este târziu să te rogi pe ultima sută de metri!

Este târziu să te rogi pe ultima sută de metri!

5562

Este târziu să te rogi pe ultima sută de metri! Degeaba aduci zece preoţi la înmormântare să-i cânte "Cu sfinţii odihneşte.." că el stă de mult cu "stavarache" acolo jos şi se chinuiesc amândoi acolo în flăcări. Trebuie să ştim, că doar cantitatea de fapte bune, săvârşite cu mâna noastră, dorinţa de mântuire şi dorul de Dumnezeu, sunt acte de dezlegare a păcatelor. E simplu!

Nu ai timp să te rogi, dar când te duci în Rai, nu te întreba caţi nepoţi ai avut sau câte standuri ai avut, câţi bani ai adunat sau cât ai pierdut, câte boli şi suferinţe ai avut,.. Te întreba de ce nu te-a preocupat problema sufletească "uleiul din candela ta". Pentru că asa e pilda "nu vă dam, că nu o sa ne ajungă nici noua, nici vouă". Oamenii cred că este vorba de ulei, dar este vorba despre puterea Duhului Sfânt, este vorba de lucrarea puternică a faptelor bune, care strălucesc şi se transformă în lumina.."Să fie mijloacele voastre încinse şi făcliile voastre aprinse" să puteţi sta bine în ziua cea rea, adică când va fi Judecata şi ispita cea mare a diavolului. Şi veţi birui.." Pilda înfricoşătoare, despre ce se întâmplă cu preotul, dacă este îngăduitor la spovedit! Pentru că oameni vin şi spun aşa:

- Pai, părinte, ştiţi că sunt bolnava şi vreau să mă împărtăşesc!

- Hai, du-te şi te împărtăşeşte, dar să citeşti o Psaltire!

Şi vine peste un timp, şi spune:

- Părinte, să nu vă supăraţi, vreau să vă spun ceva. Ştiţi, eu psaltirea aia, n-am mai citit-o!

Aş vrea să ţineţi minte un lucru. În rugăciunea de spovedanie personală, un element de baza când citim molifta, spunea asa: "Ori cu vreun canon de la preot s-a legat, sau a călcat şi iertare nu a luat!" Aşa că nu trebuie sa vă culcaţi pe o ureche, că ar fi un lucru uşor. De aceea când ţi se face spovedanie de mănăstire, unii dau metanii cu nemiluita, mie mi-a plăcut mereu să fiu cumpătat. Şi am dat 12 metanii, 30 de metanii, 50 de metanii, 7 metanii, 12 "Tatăl Nostru", 30 de "Tatăl Nostru", Paraclisul Maicii Domnului, Canonul de Pocăinţă..ca omul sa primească ceva plăcut, puţin şi util. Şi să fie dornic de a arde de lumina cunoaşterii lui Dumnezeu, de a se întâlni cu El, nu să zică "Vaiii, ce canon greu ,mi-a dat asta!" Dar nici să fii nepăsător şi să transformi o dieta de dulce, într-o dietă de post, care iţi face bine şi la sănătate şi la greutate. Iar postul devine, cură de detoxifiere sau de slăbire! Aşa cum spunea o bătrânică: "Părinte, am ţinut tot postul, sunt curată! Dar o rugăciune ai citit? A.. dar nu am timp, părinte, am nepoţi, am stand la piaţă...n-am timp! Faptele bune sunt de trei categorii. Dacă sunt rugăciuni de la miezul nopţii, sunt bănuţi de aur. Dacă sunt rugăciuni de seară, făcute până în miezul nopţii, sunt rugăciuni de argint. Dacă sunt rugăciuni făcute ziua, sunt banuţi de aramă. Iar dacă sunt rugăciuni de priveghere (slujba care durează toată noaptea) sunt diamante.


Articole Asemănătoare
44

Cel mai mare risc este să transformi rugăciunea în vorbărie…sau despre binecuvântare pentru a citi psaltirea

Majoritatea credincioșilor noștri cer binecuvântare de la preoți ca să citească „la psaltire”. De ce? Pentru că au auzit că Psaltirea este numită „sabie care taie pe diavoli”, și au frică de aceștia. Se tem să nu-i supere prea tare pe demoni și, în eventualitatea unor „contraatacuri” din partea vrăjmașilor, vor să se protejeze prin […]

Articole postate de același autor
2474

Patriarhul Rusiei se va întâlni cu Patriarhul Ecumenic la sfârșitul lunii august

Preafericitul Părinte Kirill, Patriarhul Moscovei și al întregii Rusii, se va întâlni vineri, 31 august 2018, cu Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic. Potrivit comunicatului Patriarhiei Ecumenice transmis duminică Agenției de știri Basilica, Patriarhul Kirill va vizita sediul Patriarhiei Ecumenice „ca urmare a dorinței personale”: „Cu bucurie anunțăm că în data de 31 august a.c. Preafericitul […]