Actualitate

Episcopul Ioan în Duminica Sfintei Cruci: „Crucea ascunde în sine taina și bucuria Învierii”

1842

În Duminica a treia din Postul Mare dedicată Sfintei Cruci, 31 martie 2019, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Vladimir, Preasfințitul Părinte Ioan, Episcop de Soroca, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău, în concelebrarea Secretarului Mitropoliei Moldovei, Prot. mitr. Dr. Vadim Cheibaș și a slujitorilor sfântului lăcaș.

În cuvântul predicatorial, Episcopul Ioan, a vorbit despre cinstirea semnului Sfintei Cruci, evidenţiind faptul că Crucea a devenit un semn al identităţii creştinilor, încă din timpul Sfinţilor Apostoli.

Crucea din pericopa evanghelică de astăzi nu se referă la crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul, nu se referă la pătimirile Mântuitorului pe care le vom cinsti în Sfânta și Marea Vineri și în ziua Înălțării Sfintei Cruci, ci este o cruce care se atribuie la viața creștină în înțelesul de răstignire a patimilor egoiste pentru a elibera iubirea milostivă de iubirea egoistă și pătimașă. Înțelesul duhovnicesc al purtării crucii presupune o condiție care nu este ușor de îndeplinit și anume răstignirea propriului egoism, care se numește lepădarea de sine.

Duminica Sfintei Cruci a fost instituită la Constantinopol în secolul al VIII-lea. Este greu să aflăm mai multe despre originea acesteia, afară de faptul că ea pare să fi fost deja bine stabilită la Constantinopol între anii 715-730, fiindcă patriarhul Gherman al Constantinopolului i-a consacrat în acea vreme o omilie.

După Liturghie a fost săvârșit un Tedeum, iar mai apoi PS Ioan a dat binecuvântarea cuvenită numeroșilor enoriași, îndemnându-i să continue postul cu roade și să-și mărturisească păcatele ca astfel Hristos să poată învia în sufletele lor.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole postate de același autor
3549

Omul, izvorul cu două ape: din aceeaşi gură ies atât binele, cât şi răul!

Izvorul cu două ape este omul. Cu o apă învie, cu cealaltă omoară. Cu una curăţeşte, cu cealaltă murdăreşte. Amândouă apele curg din aceeaşi gură, adică omul poate cu gura să laude virtutea, dar poate şi să o defaime; poate să laude pe Dumnezeu, poate să-L şi hulească; poate să ridice pe cel căzut, poate […]