Actualitate

Egumenul Mănăstirii Curchi, PS Siluan de Orhei, a săvârșit Sf. Liturghie și Slujba Înmormântării Schimonahiei Filoteea (Rotaru), viețuitoare a mănăstirii Curchi

1548

În dimineața zilei de marți, 26 februarie 2019, obștea mănăstirii Curchi, în frunte cu Egumenul ei, Episcopul Siluan al Orheiului, au condus-o în cântări și rugăciuni pe ultimul drum pământesc, pe nou-adormita Schimonahia Filoteea (Rotaru), fostă viețuitoare și nevoitoare a acestui așezământ monahal.

Sfânta Liturghie și Slujba înmormântării a fost săvârșită de către soborul preoțesc și diaconesc al mănăstirii, avându-l în frunte pe Preasfințitul Siluan, Episcopul Orheiului, Vicar mitropolitan și Președinte al Sectorului Sinodal „Mănăstiri și viață monahală”, în biserica de iarnă a mănăstirii cu hramul „Sf. Ierarh Nicolae”.

Cântările şi rugăciunile prin care obștea monahală de la Curchi a petrecut-o astăzi pe sora lor, Schimonahia Filoteea, spre cimitirul mănăstirii, locul de odihnă rânduit până la învierea cea de obşte, exprimă nu doar speranţa şi mângâierea dreptei răsplătiri, ci şi bucuria de-a vedea lumina Mântuitorului nostru Iisus Hristos Cel răstignit şi înviat a treia zi din mormânt.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, PS Siluan, Egumenul mănăstirii, a transmis obștii mănăstirii și celor prezenți la slujba înmormântării, un mesaj de condoleanțe și de binecuvântare, în care a elogiat persoana Preacuvioasei Maici Filoteea, cea care şi-a dedicat cu devotament o parte din viața sa cinului monahal, și care alături de fostul ei soț, Schimonahul Dorotei, s-au hotărât în anul 2002 să intre în obștea mănăstirii Curchi și să primească haina călugărească.

Maica Filoteea a fost o pildă de viață călugărească, de ascultare, de smerenie, de grijă pentru obștea și mănăstirea Curchi. Va rămâne în amintirea tuturor un chip monahal luminos cu o credință creștină profundă și mărturisitoare, care și-a modelat voința și lucrarea după poruncile lui Hristos, Mirele Bisericii.

Să ne rugăm pentru ca sufletul Preacuvioasei Maici Schimonahia Filoteea, să fie primit cu drepții în Împărăția Cerurilor.

Veşnică să-i fie pomenirea din neam în neam!

 

Serviciul de Presă al Vicariatului de Orhei


Articole postate de același autor
2720

Preoți originari din republica noastră își duc ascultarea cu râvnă în Italia

Acum câteva zile am mers cu un spectacol creștin în câteva comunități ortodoxe din nodrul Italiei. Acolo am întâlnit și am avut posibilitatea să comunic cu mai mulți preoți vrednici, care au mers în orașele italiene unde a fost nevoie de un slujitor. Sunt preoți muncitori și cu râvnă aparte. Nu le este deloc ușor. […]