Actualitate

Educația la japonezi: copiii de 4 ani circulă singuri cu metroul, elevii și profesorii fac curățenie în școli. Mamele își învață pruncii de mici să-și respecte semenii

175

De la 3 ani, copiii din Japonia merg neînsoțiți la grădiniță, de la 4 ani circulă singuri cu metroul. De mici sunt educați să fie modești, politicoși și să-și respecte semenii, astfel încât să nu îi deranjeze niciodată pe cei din jur, arată un reportaj al Televiziunii Digi24.

Deși sunt cunoscute pentru blândețea și armonia cu care își cresc copiii, mamele japoneze încearcă să îi responsabilizeze de la cele mai mici vârste. Copiii sunt crescuți pentru a deveni ulterior cetățeni model. Încă de la școală și până când termină liceul, elevii se ocupă exclusiv de curațenie. Personal care să se ocupe de curățenie există doar în aeroporturi și în marile corporații. În rest, în toate instituțiile publice, funcționarii se ocupă de această activitate.

„Noi facem curățenie la școală. După prânz, cu cârpa, ștergem tot de pe podea și facem curățenie și la toaletă”, spune Chinatshu Kawamoto pentru Digi24, profesoară de limba japoneză, aflată în România.

„În școlile japoneze nu există femeie de serviciu. Este iarăși un element care pe mine m-a surprins, în condițiile în care la noi copilul nici măcar tabla nu o șterge, pe principiul că trebuie ștearsă de doamna învățătoare”, spune Alexandra Jidiuc, expert în cultura niponă.

„Mamele japoneze îi ajuta pe copii, dar mai mult îi încurajează: Hai! Tu poți să faci singur! Dar părinții români ajută copilul imediat, îl și îmbracă”, a constatat Chinatshu Kawamoto.

Chiar dacă pentru europeni poate părea exagerat, mamele își lasă copiii să meargă singuri la grădiniță, încă de la vârsta de 3 ani. În prima zi îi conduc să le arate drumul, în a doua zi doar îl urmăresc și din ziua a treia cei mici sunt pe cont propiriu.

Rolul mamei este acela de a învăța copilul să se descurce singur și de a forma un viitor adult responsabil. De aceea, nu va fi o surpriză pentru nimeni să vadă un copil de 4-5 ani care merge singur cu metroul. Mai mult, în Japonia, nici un părinte nu își duce copilul la școală cu mașina, precizează sursa citată.

 
Sursa: Digi24.ro

Articolul Precedent
Articolul Următor
Articole Asemănătoare
6152

Săracii noștri copii bogați

Copilul meu primește de zece ori mai mult decât își permiteau ai mei sa-mi dea la vârsta lui. Se bucură însă mult mai puțin. Știe deja să afișeze blazare, se vaită de plictis și pare să își dorească lucruri și experiențe din ce în ce mai sofisticate. Nu funcționează deloc șantajul emotional despre efortul meu […]

Articole postate de același autor
3354

Aşa precum voia Ta, Doamne, este făcută de îngeri, acolo sus, tot astfel să se facă aici pe pământ în mine, Doamne!

„Pe căpeteniile îngerilor Treimii, pe Mihail şi Gavriil, să-i lăudăm noi toţi, iubitorii de praznic, care ne acoperim cu aripile amândurora şi din nevoile cele de multe feluri ne izbăvim; unuia grăind: Bucură-te, slujitorule al Legii, iar altuia zicând: Bucură-te, îngere al darului!” Ziua de 21 noiembrie, este foarte cunoscută pentru Biserica Ortodoxă, deoarece este consacrată cinstirii […]