E o criză profundă a omului modern, care nu mai stie de unde vine si spre ce merge… Dacă ai merge prin pădure, fără să ai o cărare, fără să vezi stele călăuzitoare, fără să vezi o luminită dacă e noapte, nu ai fi disperat? Nu te-ar apuca frica de orice zgomot, de tot ce nu cunosti si nu stii?
Cum există o criză biologică la om, la individ, asa există o cecitate în cadrul neamului nostru…! Omul pare să fie inclus într-un plan diabolic ale cărui mijloace si al cărui capăt e adoratia aceasta pentru plăcerile duse la extrem. Se cultivă peste tot, e o boală generală, e prezentă pe toate continentele…
Istoria se repetă. Excesul acesta de plăcere a dus la căderea societătii grecesti antice, a celei romane… După decadenta societătilor a urmat neantul istoric. Se află omenirea de acum în fata neantului?
La societătile greacă sau romană decadenta se petrecea limitat, în interiorul imperiului respectiv, restul omenirii trăia după niste reguli… Acum e vorba, însă, de o decadentă mondială. Forta unui imperiu a existat atîta timp cît a fost animat de o fortă morală interioară, cît s-a supus regulilor si legilor. Atunci cînd poftele si plăcerile au luat locul respectului si rostului interior, credintei si fortei familiei, imperiile s-au destrămat si au fost călcate în picioare de barbari. Imperiul Bizantin e alt caz de destrămare datorat exceselor… Si Imperiul Austro-Ungar, ca să mă refer la unul mai apropiat geografic si în timp. Toate s-au dus din scăderea credintei si decăderea moralei. În Imperiul Roman, cel care a dus cultură si civilizatie în toată Europa, la început omul era considerat etalon al universului, omul era respectat, indiferent dacă era învingător sau învins într-un război. Conta conditia de om… După ce imperiul s-a întins nemăsurat, după ce au început abuzurile si la Roma au ajuns averi peste averi din teritoriile ocupate, desfrîul a pus stăpînire pe clasa conducătoare care a încălcat prima orice morală, orice lege, orice regulă. Si dacă clasa conducătoare trăieste în desfrîu, clasele de jos le iau ca model si adoptă aceeasi viată desfrînată.
Răul nesupravegheat se întinde ca o pecingine, muscă din mîna care e pregătită să facă fapte bune… Iar răul porneste întotdeauna de la clasa conducătoare, de la intelectualitate, de la cei responsabili în societate si care uită prea lesne de menirea si de responsabilitătile pe care le au…
Toate astea sînt valabile si pentru crestinismul nostru. Atîta vreme cît s-a mentinut în starea lui de puritate, a vietii ascetice, a pustniciei, a vietii mănăstirilor, a călugărilor dăruiti total lui Dumnezeu, a oamenilor cu frică de Dumnezeu, poporul s-a mentinut la înăltime, n-a putut fi înfrînt. Credinta a fost cea care a însufletit pe români în orice moment istoric, orice bătălie a fost cîstigată pentru că omul a mers cu gîndul să se jertfească pentru două valori supreme: Dumnezeu si Patria. În Dumnezeu si în Patrie îi erau Familia, valoare instituită după reguli crestine profunde. De fapt si Dumnezeu si Patria putem spune că făceau parte din Familie, credinta făcea un tot din aceste valori supreme. Decăderea a început în momentul în care Patria a fost înjosită de conducătorii ei, cînd Biserica a fost lovită la rădăcină, cînd Familia a fost desconsiderată… La asta au contribuit si clericii nostri, si intelectualii care nu si-au înteles menirea si politicienii care s-au lăsat cumpărati, manevrati… După ce ai luat unui popor regulile lui interioare, după ce l-ai smintit din tiparul lui, poti usor să-l manevrezi, să-l deturnezi…
Se zice că s-a subtiat sentimentul patriotic, că această globalizare va duce la slăbirea sentimentului patriotic…
Este si un plan aici, de a ne spăla memoria si constiinta de neam… Căci ce-i neamul? Este fratele meu, este mama mea, este tatăl meu, e vecinul meu, e satul meu, e orasul meu, e judetul meu… Si cam atît. Te duci, umbli din nord pînă în sud, străbati lumea pe toate meridianele, dar ti se face deodată dor de fratele tău, de mama ta, de tatăl tău, de vecinul tău, de satul tău, de orasul tău, de tara ta… Si atunci nu înseamnă asta că apartii pentru totdeauna unui singur neam, de care nu poti să rupi niciodată firele nevăzute care te leagă? Nu poti să speli creierul în asa măsură încît să nu-ti mai fie dor.
Cu cît lumea pare mai strîmtă, mai usor de atins fizic de la un meridian la altul, cu atît omul pare mai izolat, se simte mai singur…
Dar cum să fie altfel? Sînt mai singuri oamenii pentru că sînt pusi în situatii diferite. Se duce românul în Italia, în Spania, în Canada, normal că nu mai vine acelasi care a plecat…
Este vorba de un miraj al Vestului care actionează asupra psihicului fiecăruia… Mirajul necunoscutului si al altor civilizatii.
… si la un moment dat acest tînăr, plecat dintr-un sat de-al nostru, pus într-o experientă de un an, doi, trei, patru, vine în tară si în tară toti zic:
Ei, vine de la Paris, vine de la Viena…! Iar cei care au rămas în tară se simt inferiori, desi cel care vine nu are nimic în plus, nu-i nimic de capul lui, dar toti stau cu gura căscată…
Eminescu spunea la fel de plastic: „Ai nostri tineri la Paris învată,/ La gît cravatei cum se leagă nodul,/ Apoi ne vin de fericesc norodul…”.
Istoria se repetă si cu cît ne adîncim în ea influenta e tot mai periculoasă… Rănile de acum sînt mai mari. Altă elegantă era pe vremea lui Eminescu în aceste împrumuturi, si Occidentul era altul. Erau si atunci subrezeniile astea, dar acum terenul e mai prielnic pentru a demola lumea noastră. Masoneria lucrează. Acum vine unul, îl ia pe tînăr deoparte si-i zice: Dacă vrei să ajungi ceva în viată trebuie să te înscrii la organizatia noastră…! Dacă nu, stai pe margini, pe dinafară…
…Noi avem politică? Noi avem politicieni? Nici pe departe… Politician înseamnă om de mare prestigiu, de mare demnitate, înseamnă om cult si de caracter pe care să te poti baza, care să-ti dea garantia că te duce pe drumul bun… Dar noi ce avem? Avem tot felul de aventurieri, de făcături care nu înseamnă nimic nici pentru familiile lor, dar să mai însemne ceva pentru tară, pentru neam…?!
Avem conducătorii pe care îi merităm, asa se zice… Chiar n-am meritat altceva din 1989 pînă azi decît aceeasi sleahtă de potlogari care ne-a tras încet spre un Ev Mediu grotesc?
Da, e adevărat, dar ăia nu se aleg singuri acolo, de multe ori e prostia noastră… Dar ti-i mai si bagă pe gît, ti-i bagă pe fereastră chiar dacă tu îi dai afară pe usă. Că lupul nu-l primesti tu pe usă, el sare peste gard sau intră pe unde simte locul mai slab.
Fragment din interviul realizat de scriitorul Adrian Alui Gheorghe
Sursa revista „Convorbiri literare„
