Dumnezeul cel Viu, Căruia poţi să-I spui „Tu”

512

Duhul nostru petrece într-o stare de încântare plină de mulţumire când ni se descoperă Sfânta Taină ce depăşeşte mintea zidită: Dumnezeul cel Viu, Căruia poţi să-I spui „Tu”.

Măreţia Lui ne înfricoşează, smerenia Lui ne cutremură. Şi oricât ne-am înălţa noi, din răsputeri, în atragerea noastră către El, cu bucurie simţim procesul înălţării, dar în acelaşi timp El ne apare din ce în ce mai de ne-ajuns. Se întâmplă să ajungem la neputinţă și ne cuprinde o oarecare deznădejde, ne vedem gata a cădea ‒ şi dintr-odată El, total neaşteptat, este cu noi şi ne îmbrăţişează cu dragoste. Dumnezeu este uimitor de paradoxal. Sufletul este gata să-L întrebe: „Dar Tu unde ai fost când mie îmi era aşa de greu?”, însă, văzându-L cu sine, nu poate să-şi rostească întrebarea.

Înţelesul părăsirii de către Dumnezeu este să ne arate că nu suntem încă gata, că încă nu ne-am săvârşit călătoria până la capăt, că avem încă a trece prin nevoinţa unei mai mari deşertări: a bea până la fund paharul pe care El l-a băut (Matei 20, 22).

Şi astfel, într-o cucernică teamă şi în lumina nădejdii ce se întăreşte, sufletul se smereşte şi se adânceşte bucuria inimii pentru înmulţirea cunoaşterii căilor lui Dumnezeu, Mântuitorului nostru.

Din Arhimandrit Sofronie, Vom vedea pe Dumnezeu precum este, București, Editura Sophia, 2008, p. 38


Articole Asemănătoare
606

Ce trebuie să facem ca mintea să fie îndreptată tot timpul către Dumnezeu?

Dacă nu vom dobândi următoarele trei virtuţi: dragostea faţă de Dumnezeu şi oameni, înfrânarea şi rugăciunea lui Iisus, atunci mintea noastră nu poate fi îndreptată în întregime către Dumnezeu; fiindcă dragostea potoleşte mânia, înfrânarea slăbeşte dorinţele trupeşti, iar rugăciunea păzeşte mintea de gânduri şi izgoneşte orice ură şi trufie. Fii, deci, întotdeauna preocupat de Dumnezeu, pentru că […]

Articole postate de același autor
359

Duhovnicul trebuie să aibă libertatea să dea unuia prăjitură şi altuia bici…

Dacă ucenicul nu păstrează taina (spovedaniei), apoi Taina, iarăşi, este aproape anulată. Fiindcă dacă începe ucenicul să spună: „A, duhovnicul meu  mi-a spus aşa şi pe dincolo”, două lucruri se întâmplă: tu, ca duhovnic, nu poţi să dai prăjitură unuia şi bici celuilalt pentru acelaşi păcat, după înţelepciunea ta de duhovnic, ştiind ce anume îl […]