Unicul supraviețuitor al unui naufragiu a fost aruncat de valuri pe o insulă nelocuită. Sărmanul s-a rugat din toate puterile să fie salvat, și zi de zi scruta cu dorință aprigă orizontul. Din păcate, nici un vas nu trecea pe acolo. În cele din urmă, istovit, și-a făcut o colibă din rămășițeșe navei, ca să se apere de stihii și să aibă unde-și păstra puținele lucruri recuperate din naufragiu.
Odată, după ce umblase căutând mâncare, s-a întors și…dezastru! Coliba era cuprinsă de făcări și către cer se înălța fum. Toate lucrurile lui erau pierdute irecuperabil! Deznădăjduit a strgat: „Dumnezeule, pentru cei?! Sunt terminat” – și s-a prăbușit lipsit de puteri.
Dimineața a fost trezit de zgomotul unei nave care se apropia.
– Cum v-ați dat seama că sunt aici? – i-a întrebat omul pe salvatorii săi.
– Am văzut focul cu care ai semnalizat – au răspuns aceștia.
Da, e ușor să-și pierzi curajul dacă vine nenorocirea și puterile tale sunt pe sfârșite. Totuși, să nu cădem în apatie, fiindcă Domnul Se îngrijește de noi mai ales în vremea ispitelor, durerii și suferințelor. Să ţinem minte: coliba arsă până la temelie este un semnal care cheamă în ajutor.
Din Konstantin V. Zorin, Dacă puterile sunt pe sfârșite, Ed. Sophia, 2014, p.91-92
