Cuvântul testament al părintelui Sofian a fost “nu judeca”. Toată înţelepciunea acestei lumi învaţă cum să descoperi paiul din ochiul fratelui tău, iar înţelepciunea dumnezeiască cum să-ţi vezi bârna din ochiul tău. Atunci când judeci, vine vrăjmaşul şi-ţi pedepseşte sufletul. Sufletul tău îl batjocoreşte diavolul, că are îngăduinţă de la Dumnezeu, de vreme ce şi eu l-am judecat pe aproapele meu. Aici este ca în viaţa lui Iov.Cel ce judecă este asemenea vrăjmaşului care are obrăznicia să ceară de la Dumnezeu să se atingă de viaţa lui Iov.
Când judeci, diavolul îţi aduce argumente mii şi mii. Cum poţi să te rogi bătând din picioare împotriva fratelui tău? Nu se poate mântuire fără smerenie, iar smerenia înseamnă ascultare. Dumnezeu nu cere să facem minuni, ci să fim oameni. Să ai delicateţea omului aşa cum l-a creat Dumnezeu pe Adam la început. Mergea pe principiul să nu ieşim în evidenţă. Smerenia şi delicateţea părintelui te uimeau. “Caută să dobândeşti mai întâi smerenia şi căinţa pentru păcate, rugăciunea curată, atentă, sinceră şi fără gânduri răspândite“, spunea el.
În fiecare zi să ne impunem să răbdăm, “dar să răbdăm şi cu inima, nu scrâşnind din dinţi“.
Îl rugam ca atunci când va merge în veşnicie să se roage şi pentru mine la Maica Domnului, să pună cuvânt să mă mântuiesc, că singură nu mă pot schimba, numai Dumnezeu să facă o minune cu mine. Părintele zâmbea şi promitea că o să se roage şi o să mijlocească. Plângeam aşa de tare, că îi udam mâna pe care stăteam cu capul lângă patul lui de spital.
Extras din interviul cu maica Mina Andrei, de la Mănăstirea Christiana
sursa Ziarul Lumina
