Două sunt chipurile rugăciunii: unul al slavosloviei, cu smerenia minţii, iar al doilea, al cererii. Rugându-te, nu veni îndată spre cerere, căci îţi pârăşti voirea ta, dovedeşti că te rogi silit. Începând dar rugăciunea, părăseşte-te pe tine însuți şi ale tale nevoi. Lasă pământul şi te înalţă spre Ceruri. Şi când te rogi, nu rătăci mintea încoace şi colo, ci recunoaşte-ţi micimea şi slăbiciunea ta şi îngustimea ta de pricepere. „Că Tu ne-ai zidit pe noi, şi nu noi. Tu eşti Dumnezeul nostru”. Zi că tu eşti un om păcătos. Deşi nu te simţi, totuşi trebuie să zici aceasta: „Vezi, nimenea nu este fără de păcat, fără numai Dumnezeu”. Pentru aceasta zice Apostolul: „Nimic nu ştiu în mine rău”. Dar aceasta nu-mi dă dreptul să mă cred drept. Căci Proorocul David zice: „Greşelile cine le va pricepe?” Şi iarăşi Apostolul zice: „Când toate le vei face, zi: Slugi netrebnice suntem, căci cele ce am fost datori de făcut am făcut”. Şi iarăşi socoteşte-te că trebuie cu smerenie multă să-l crezi pe altul a fi mai de cinste decât tine. Căci nu ştii pe care-l iubeşte Dumnezeu mai mult.
Domnul te-a zidit şi se îngrijeşte de a ta mântuire şi ştie pentru fiecare dacă îi este de folos să fie sănătos, ori bolnav, ori bogat, ori sărac. Ci, tu cere Împărăţia lui Dumnezeu, căci restul vine de la sine. Şi când ceri ceva, stăruie mult şi nu te descuraja. Că cine din voi are prieten şi va merge la miezul nopţii la el şi îi va zice: „Prietene, dă-mi împrumut trei pâini, că mi-a venit un prieten din depărtare şi nu am ce să-i pun dinainte”. Şi acela va răspunde: „Nu-mi face osteneală, căci e târziu, m-am culcat cu copiii şi-i noapte, nu pot să-ţi dau”. Şi dacă pentru prietenie nu-i va da lui, apoi măcar pentru stăruinţă îi va da lui. Pildă ne dă Domnul ca să fim tari în credinţă şi stăruitori.
Să nu zici că păcătos sunt şi nu mă aude Dumnezeu. Îndrăzneşte, după rugăciune, măcar oricât timp lung ar trece, nu dispera, ci aşteaptă, că Dumnezeu îţi va da cererea şi să ceri mereu, lucrând binele. Căci, de slăbeşte rugăciunea şi peste tinereţi se toarnă băutura, s-a pierdut curăţia şi s-a prefăcut omul. Că, dacă omul se dă pradă poftelor, Dumnezeu nu-i ajută.
De stai cu nepăsare la rugăciune, fugi de îndată de acel loc, ca nu cumva să primeşti urgia şi pedeapsa lui Dumnezeu, în loc de plată. Că zice Domnul: „Tot cel ce va cere va lua, cel ce caută va afla şi celui ce bate i se va deschide” (Matei 7, 7). Căci, ce altceva voieşti să capeţi decât mântuirea ta?
Învaţă-te a răbda. Vezi pe Avraam cum l-au chemat din pământul asirienilor şi i-a făgăduit Palestinei: „Ţie-ţi voi da pământul acesta şi seminţiei tale... pe care o voi înmulţi ca stelele cerului” (Facerea 15, 18). Şi el n-a cârtit, că ajunsese bătrân şi nu i se împlinise făgăduinţa de fiu şi de înmulţirea seminţiei sale. Ci a rămas mereu tare în credinţa sa. Că nevasta îmbătrânea, iar cu credinţa întinerea. Dumnezeu toate le face şi le preface precum voieşte. Când în Avraam murea firea de bătrâneţe, a înviat făgăduinţa lui Dumnezeu. Urmează credinţei lui Avraam. Dar noi un an ne rugăm, şi apoi ne depărtăm. Doi ani postim, apoi încetăm. Deci să nu slăbim, căci Cel ce S-a făgăduit lui Avraam şi nouă ni S-a făgăduit: „Veniţi către Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” (Matei 9, 28). El deci ne făgăduieşte milă. Pentru tine a venit pe pământ şi tu nu-L crezi pe El pe cuvânt?
Noi ne sfiim să ridicăm jugul Lui şi prin uşa cea strâmtă să intrăm. Preferăm marea păcatelor.
Tu, când ai cerut, nu ai avut credinţă, sau n-ai cerut ceea ce era de folos sufletului tău sau n-ai stăruit. Că scris este: „Că întru răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre şi Cel ce va răbda până la sfârşit, acela se va mântui” (Matei 24, 13).
Vei zice însă: ştie Dumnezeu inima celor ce se roagă. Că n-are Dumnezeu nevoie de cererea noastră. Că bun fiind, plouă peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi... Dar Împărăţia lui Dumnezeu fără fapte şi stăruinţă nu o vei lua. Căci trebuie mai întâi să doreşti cele ce vrei să iei şi să ceri cu credinţă, cu răbdare şi cu osteneală. Că tot lucrul câştigat cu osteneală îl păstrezi cu atenţie, să nu-l pierzi, că ştii cât de mult ai ostenit pentru el. Solomon ce a folosit dacă a luat darul în dar, fără osteneală? L-a pierdut! Deci, nu te împuţina când nu iei degrabă cererea ta. Că dacă cel ce a luat talantul şi l-a îngropat întreg s-a osândit numai pentru că nu l-a neguţătorit, apoi cel ce l-a pierdut nu se va osândi?
Dumnezeu face tot ce ştie că ne este de folos. Numai noi să cerem cu stăruinţă. Vezi pilda cu văduva şi judecătorul cel nedrept, care pentru stăruinţa ei s-a îmblânzit? Aşa şi noi să stăruim mereu. Amin.
Din Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, p. 578-579
