Miercuri, 19 ianuarie 2022, în ziua când se prăznuiește Botezul Domnului nostru Iisus Hristos, Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni a oficiat Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din Mun. Ungheni.
În dimineața zilei, Ierarhul a fost întâmpinat de slujitorii Catedralei Episcopale și credincioșii prezenți.
Mărețul Praznic Împărătesc, numit de credincioși, într-o formă mai populară Boboteaza, mai este numit în limbaj teologic și Epifania sau Dumnezeiasca Arătare, întrucât în momentul Botezului în apele Iordanului a lui Hristos, Duhul Sfânt se coborâse sub formă de porumbel, iar Dumnezeu Tatăl își face simțită prezența prin glasul ce se auzise din cer ca un tunet: „Acesta este Fiul Meu iubit, întru care bine am voit.” (Mat. 3, 16-17). Sărbătoarea în sine reprezintă reactualizarea momentului în care Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, la vârsta omenească de 30 de ani, vine la Iordan şi este botezat de Sf. Proroc Ioan.
După rugăciunea Tatăl nostru…, cu binecuvântarea Înaltpreasfinției Sale, Prot. Ștefan Rîmbu, cleric al Catedralei Episcopale, a ținut un cuvânt predicatorial, în care a vorbit despre istoricul și semnificația Slăvitei Sărbători, Botezul Mântuitorului Hristos.
Răspunsurile liturgice la strană au fost date de Corul Catedralei Episcopale, condus de preoteasa Liliana Rotari.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfinţitul Petru, Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni însoţit de slujitori și credincioșii prezenți, în mod organizat s-au deplasat în procesiune la fântâna de pe teritoriul sfintei Catedrale unde, conform rânduielii tipiconale din această zi, a oficiat Sfinţirea cea Mare a Apei.
Menționăm că Slujba Aghesmei celei Mari a fost săvârșită într-o atmosferă de sărbătoare, creată de imnografia şi rugăciunile acestei Sfinte Slujbe.
După încheierea acestei slujbe, Ierarhul a felicitat credincioșii prezenți cu Marea Sărbătoare a Bobotezei, explicându-le prin învățături sfinte, care este importanța aghesmei cele mari și ce atitudine trebuie să aibă un creștin adevărat față de această mare sfințenie.
La final, Înaltpreasfințitul Petru a stropit pe credincioșii prezenți cu Agheasma Mare, ca semn de binecuvântare cerească, după care a stropit monumentele Complexului Memorial din proximitatea Catedralei, dar și teritoriul Sfintei Catedrale.
Sursa: episcopia-ungheni.md