Duminica Femeilor Mironosițe prăznuită la biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM

672

A treia duminică după Paşti este dedicată femeilor mironosiţe care primele au primit vestea Învierii. În Biserica Ortodoxă Duminica Mironosiţelor este de asemenea și ziua dedicată în special cinstirii tuturor femeilor. Pentru creştini se doreşte evidenţierea valorii şi aprecierii femeii în general, în calitatea ei fie de soră, mamă, bunică, soţie, fiică ori prietenă.

În această Duminică sfânta liturghie la Biserica „Întâmpinarea Domnului”din incinta campusului universitar USM a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi în frunte cu preotul paroh Octavian Moșin.

După citirea pericopei evanghelice părintele Octavian le-a vorbit credincioșilor prezenți la slujbă despre exemplul Femeilor Mironosițe care fără a pregeta o clipă și-au dăruit viața slujirii lui Hristos, astfel viețile lor devenind adevărate repere de trăire creștină.

Femeile mironosiţe sunt chip de purtare smerită şi ţinută decentă pentru femeile din societatea zilelor noastre. De la ele vom învăţa smerenia, ascultarea, blândeţea… şi tot ce presupune o femeie cu adevărat creştină. Femeile creştine nu trebuie să treacă nepăsătoare şi neatinse de darurile minunate pe care această Duminică a Mironosiţelor le-o împărtăşeşte. Aceasta înseamnă o implicare directă a lor în viaţa Bisericii, cu sensibilitatea şi devotamentul de care ele sunt capabile.

La finalul sfintei liturghii părintele Octavian a felicitat doamnele şi domnişoarele prezente cu ocazia sărbătorii, dorindu-le tuturor femeilor să fie sprijin, ajutor și sfetnic bun bărbaților din preajma lor, iar bărbații să le iubească și să le prețuiască așa cum merită fiecare dintre ele.


Articole Asemănătoare
302

Prin Patimi spre Înviere

Trăim săptămâna care a marcat istoria omenirii. Zile când omenirea condamnă Creatorul, răzvrătindu-se pentru a-L răstigni pe Dumnezeu. Îmi amintesc de spusele lui Camil Petrescu: „Oamenii sunt răi, mincinoși și lacomi. Nu respectă nimic și nu se gândesc decât să-și cultive propriile lor vicii, chiar dacă ar fi să vină după ei potopul.” Nu în […]

Articole postate de același autor
5081

Când are putere rugăciunea duhovnicului?

  Rugăciunea duhovnicului este eficace atunci când este acceptată. Însă în cazurile în care rugăciunea nu influenţează dezlegarea unei probleme, nu odihneşte sau nu luminează acel suflet, atunci înseamnă că omul pentru care te rogi are o problemă personală mai adâncă, pe care trebuie să o localizeze şi să se smerească. Atunci rugăciunea acţionează foarte […]