Duminica a XXII-a după Cincizecime și ziua prăznuirii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, la Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Soroca

1348

La data de 21 noiembrie 2021, Duminica a XXII-a după Cincizecime și ziua prăznuirii Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta Liturghie în Catedrala episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din orașul Soroca.

În cuvântul predicatorial, Episcopul Ioan a îndemnat creștinii să trăiască ceea ce cer în cadrul Sfintei Liturghii, când diaconul rosteşte ectenia: „Înger de pace, credincios, îndreptător, păzitor sufletelor şi trupurilor noastre, de la Domnul să cerem“: „Să trăim ceea ce noi, oamenii, cerem, pentru ca îngerul Domnului să rămână cu noi şi să ne dea gândul cel bun, ca să ne putem mântui, întru slava lui Dumnezeu“.

Îngerii sunt puteri slujitoare, mesageri ai lui Dumnezeu, cei care vestesc oamenilor planurile şi voia lui Dumnezeu. La botez fiecare dintre noi primim un înger păzitor pentru a ne ocroti de săgeţile vrăjmaşului diavol, iar după plecarea din lumea aceasta, acesta vor însoţi sufletul prin vămile văzduhului, păzindu-l de cel rău.

Cântarea îngerească prezentată de prorocul Isaia în Vechiul Testament: Sfânt, sfânt, sfânt este Domnul Savaot, plin este cerul şi pământul de slava Lui!» (Isaia 6, 3), este o cântare pe care Biserica a preluat-o în cultul divin public şi pe care noi credincioşii, o cântăm împreună cu îngerii.

La final, PS Ioan i-a felicitat, cu prilejul zilei onomastice, pe toți cei care poartă numele Sfinţilor Arhangheli.

Sursa: ioanmosnegutu.info


Articole postate de același autor
2022

Duminica Femeilor Mironosițe celebrată printr-un concert în parohia Dumbrava

Duminica a treia după Paști, a Mironosițelor, a fost marcată la Biserica Sf. Ierarh Petru Movilă, din Dumbrava, printr-un frumos concert de cântări creștine interpretate de copiii din parohie. La concert au participat un grup de 50 de copii, de diferite vârste, îmbrăcați în straie populare și purtând în brațe buchete de flori, spre bucuria […]