Actualitate

Duminica a XXI-a după Cincizecime, la biserica „Sf. Cuv. Parascheva” din s. Vasilcău, r. Soroca

2697

În Duminica a XXI-a după Cincizecime, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în biserica „Sf. Cuv. Parascheva” din s. Vasilcău, r. Soroca.

PS Episcop Ioan a resfințit biserica după o perioadă de reparație și amenajări.

După Liturghie, Episcopul înconjurat de soborul preoțesc, a săvârșit un Tedeum de mulțumire, iar mai târziu Preasfinția Sa a felicitat adunarea drept-măritoare cu ocazia acestui frumos prilej, apreciind în mod deosebit truda depusă de către părintele-paroh Prot. Vadim Zlotea.

Protopopul raionului, Protoiereul Nicolae Craveț, băștinaș din Vasilcău, a transmis consătenilor felicitări cu prilejul târnosirii bisericii, în care şi Sfinția Sa a slujit perioadă de trei ani.

La final, Prot. Vadim Zlotea, a mulțumit PS Episcop Ioan, preoților prezenți și credincioșilor pentru bucuria de a sluji împreună, făgăduind tuturor celor prezenți că și în viitor va depune strădanie necontenită întru propășirea Adevărului și a Sfintei noastre Ortodoxii.

Tot în această zi, Vlădica Ioan a sfințit şi o cantină socială de pe teritoriul bisericii, care a fost construită prin strădania preotului-paroh și a enoriașilor.

Sursa: http://ioanmosnegutu.info/


Articole Asemănătoare
3679

De ziua profesională a pedagogului a fost sfințit Liceul teoretic „Constantin Stere” din Soroca

Miercuri, 5 octombrie, de ziua profesională a pedagogului, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladmir, PS IOAN, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a vizitat Liceul teoretic „Constantin Stere” din orașul Soroca, care marchează 25 de ani de activitate. Manifestând deschidere la inițiativa Directorului liceului, Dl Vasile BAȘ, PS IOAN a oficiat slujba de sfințire a Liceului, după […]

Articole postate de același autor