Actualitate

Duminica a XVII-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău

328

În Duminica a XVII-a după Cincizecime, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Chișinău.

Ca de fiecare dată, Vlădica Ioan a mângâiat credincioșii cu o predică de suflet, în care printre altele a menționat următoarele:

„Iubiți frați și surori, “Şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea” (Lc.6,31).Iată învățătura succintă a Domnului nostru Iisus Hristos despre cum ar trerbui să trăim conform legii lui Dumnezeu. Ce vă doriți vouă, aceea să le doriți și altora, și ceea ce nu vă doriți pentru voi înșivă, să nu le doriți și faceți altora. Și în textele Vechiului Testament, unul dintre înțelepți spunea:Cel care sapă groapa altuia va cădea el în ea şi cel care întinde cursă se va prinde în ea. (Sirah 27, 27)

Orice faptă rea nu am face-o aproapelui mai devreme sau mai târziu vom avea de suferit de pe urma acestui fapt. Nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi şi veţi fi iertaţi. Daţi şi se va da…cu ce măsură veţi măsura, cu aceeaşi vi se va măsura. (Lc.6, 37-38).

În viața de zi cu zi tot mai des uităm aceste reguli de aur. Despre alții ne permitem să gândim și vorbim orice, fără ca să mai privim și la noi înșine. Iar dacă se întâmplă să mai avem vreo intenție bună, întotdeauna încercăm să vedem și dacă vom avea careva beneficii de la înfăptuirea ei, pentru a nu pierde nimic. Însă Dumnezeu ne spune: „Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei. Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac…. Dar voi iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi.” (Lc. 6, 32-33,35)

„Dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteți avea? Că și păcătoșii același lucru fac”.  Vreau să vă adresez tuturor această întrebare: Tu, ca creștin, ce faci mai mult decât cei care nu-L primesc pe Hristos, cei, în sufletele cărora Hristos nu-și poate găsi un loc? Care este deosebirea dintre ei și tine? Răspunde-ți-vă fiecare…”

Tradițional, Episcopul vicar a transmis mesajul părintesc și de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, care în această zi a sfințit o nouă biserică în Transnistria.

La final, PS Ioan dimpreună cu soborul preoțesc a săvârșit un Tedem de mulțumire, invocând în rugăciune Harul și Mila Împăratului Ceresc.

Sursa: http://ioanmosnegutu.info/


Articole Asemănătoare
2700

Mitropolitul Vladimir a citit Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, la Catedrala Mitropolitană din Chișinău

Ne-am îmbolnăvit prin păcat, să ne vindecăm prin pocăinţă. Iar pocăinţa fără post este neputincioasă. Îndreaptă-te, dar, înaintea lui Dumnezeu prin post. (Sfântul Vasile cel Mare) În prima săptămână a Postului Mare, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir citește tradițional Canonul Sfântului Andrei Criteanul la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din Capitală. Slujba Pavecerniţei cu Canonul este oficiată de […]

Articole postate de același autor
6807

Cele mai mari site-uri porno au fost interzise în Rusia. „Găsiți-vă un partener în viaţa reală”

„Demografia nu este o marfă”. Acestea sunt cuvintele prin care guvernul rus a justificat decizia luată săptămâna trecută de a bloca două website-uri destinate adulţilor, respectiv Pornhub şi Youporn, scrie publicaţia spaniolă ABC, potrivit Agerpres. Măsura, pusă în aplicare de Serviciul Federal rus pentru Supravegherea Telecomunicaţiilor (Roskomadzor), vine în completarea unor decizii similare, anul trecut […]