Gândul ni se îndreaptă astăzi către mulțimea oamenilor bolnavi, care caută vindecare, nădăjduind în mila și ajutorul lui Dumnezeu. Câți dintre ei își pun speranța în vindecare și așteaptă, cu credință, cercetarea Domnului!
Prin spovedania multor credincioși înțelegem tot mai limpede că o mare parte dintre suferințele noastre își au rădăcina înlăuntrul nostru. În tulburarea inimii, în neiertare, în lipsa de rânduială a vieții, în neputința de a iubi cu adevărat.
Postul ne este dat tocmai ca o vreme de vindecare. Nu doar o înfrânare a trupului, ci mai ales o îndreptare a inimii. În aceste zile înțelegem că nu ne trebuie multe pentru a trăi cu adevărat. Avem nevoie mai ales de pace în suflet, de rugăciune și de o inimă deschisă către ceilalți.
De aceea ar fi atât de bine ca această cultură și educație să înceapă de acasă. Din fragedă copilărie, când omul poate fi învățat lucrurile cele mai simple, dar și cele mai prețioase pentru viață.
Ne referim aici atât la cele trupești, cât și la cele duhovnicești: de la spălatul pe dinți până la o scurtă rugăciune spusă dimineața și seara; de la împărțirea unei bucăți de pâine cu cel de lângă noi până la alinarea durerii unui om aflat în suferință.
Căci suntem vii cu adevărat în măsura în care știm să ne oferim pe noi înșine și în măsura în care putem aduce puțină lumină și mângâiere în viața celor din jur.
Pr. Octavian Moșin
