Astăzi mi-am amintit de două lucruri care de mult timp mă frământă. Amândouă privesc tinerii noștri, mai ales pe cei ajunși la studenție.
Prima neliniște ține de ruptura care se produce, uneori brusc, între tânăr și familie.
Unii provin din case credincioase, sunt bine educați, dar, odată ajunși la studii, în scurt timp par să se „transforme”, adoptând chipuri mai „moderne”, mai emancipate. Comunicarea cu părinții se rărește. Aceștia nici nu mai știu exact unde și cu cine locuiește copilul lor, cum își petrece timpul, în ce mediu trăiește.
Dacă până la începerea anilor de studenție erau supravegheați zi de zi, aici gustă o libertate aproape totală. Iar libertatea, atunci când nu este însoțită de discernământ, poate deveni alunecoasă. Unii ajung pe drumuri străine de valorile în care au fost crescuți. Sunt dintre cei care nici nu își mai continuă studiile, ci se aventurează în „proiecte” păgubitoare, pierzând timp, energie și direcție.
A doua neliniște privește felul în care se construiesc relațiile dintre tineri.
Observăm tot mai frecvent situații în care unele fete acceptă cu ușurință un mod de viață libertin, în căutarea plăcerii sau a unui trai „decent”, fiind curtate de bărbați care depășesc vârsta părinților lor.
Dar și în rândul băieților se observă tendințe îngrijorătoare. Unii caută relații superficiale, lipsite de asumare, privesc apropierea doar ca pe o experiență trecătoare sau își măsoară valoarea prin aparențe și câștiguri rapide.
În locul răbdării și al construirii treptate, se instalează graba și lipsa de responsabilitate.
În același timp, tinerii care încearcă să lege relații firești, curate, între egali, se lovesc adesea de așteptări materiale exagerate și de standarde artificiale. Neputând face față acestor presiuni, renunță la apropiere și la relații întemeiate pe respect și echilibru. În esență, ambele situații trimit la aceeași rădăcină: problema moralității, a principiilor și a valorilor pe care le alegem. Oare viața are doar dimensiunea plăcerii și a unui trai lipsit de responsabilitate?
Poate că unii părinți vor fi mai atenți și vor depune un efort în plus pentru a urmări încotro își îndreaptă pașii odrasla lor. Iar tinerii, la rândul lor, poate vor fi mai cu luare-aminte la felul în care își croiesc viitorul: cum se formează ca specialiști, cum intră în viața adultă, ce temelie pun viitoarei familii și cu ce set de virtuți sau patimi se aleg drept moștenire a tinereții lor.
Să veghem asupra vieții tinerilor și să nu-i lăsam să fie modelați doar de curentele vremii. Să le fim alături, nu ca judecători, ci ca sprijin. Nu cu asprime, ci cu dragoste și discernământ. Să rămânem pentru ei un loc sigur, o ușă deschisă și o rugăciune neîntreruptă. Și poate că ei, simțind că sunt înțeleși și sprijiniți, vor avea curajul și puterea să aleagă binele și să-și așeze tinerețea pe temelii care nu se clatină.
Pr. Octavian Moșin
