Pas cu pas ne apropiem de Postul cel Mare. Ne mai desparte doar o săptămână de acest drum al nevoinței, iar Biserica ne pregătește cu înțelepciune, știind cât de greu ne este să trecem brusc de la o stare la alta a vieții.
Ne dorim să simțim bucuria apropierii de Dumnezeu, să trăim comunicarea cu El prin sfintele rugăciuni și prin liniștea care se așază, treptat, în inimă.
Duminica de astăzi, a Înfricoșatei Judecăți, ne pune înainte un adevăr simplu și cutremurător: atât de clare și de elementare sunt lucrările prin care ne putem mântui. Nu atât ce facem va cântări, cât cum facem. Câtă milă purtăm în inimă. Cât suntem gata să oferim. Dacă știm să fim aproape de cel de lângă noi nu doar cu vorba, ci și cu fapta, dacă știm să împărtășim bucuria sau să purtăm împreună povara tristeții.
Astăzi este și praznicul Întâmpinării Domnului, acel prilej de a-l primi pe Dumnezeu în viața noastră, de a-i face mai mult loc în suflet, căci acolo unde este El, totul se umple de lumină, de căldură, de nădejde și de dragoste.
Și tot astăzi este lăsatul secului de carne. O lăsare care nu înseamnă doar schimbarea bucatelor, ci începutul unei desprinderi mai adânci: renunțarea la stările păcătoase, la gândurile și patimile care ne stăpânesc. Este chemarea la o luptă interioară, discretă, dar hotărâtă.
Adevărata pregătire nu începe mâine, nici odată cu postul, ci chiar acum – printr-o inimă care caută curăția. Să ne întrebăm fiecare: dacă ar fi ca astăzi să ne întâlnim cu Domnul la judecată, cum am sta înaintea Lui? Cu pace în conștiință sau cu rușine?
Fie ca săptămâna albă, care ne stă înainte, să fie începutul curățării, al liniștirii și al împăcării noastre cu Dumnezeu și cu oamenii.
Pr. Octavian Moșin
