Obrăznicia și vulgaritatea par să fie tot mai prezente în viața noastră. Cuvinte grele, atitudini nepotrivite, gesturi ieșite din duhul bunei-cuviințe și o lipsă de rușine care par să devină obișnuință, ba, mai mult, o modă.
Nu mai ținem cont de bunul-simț și, cu atât mai puțin, de regulile elementare ale unei purtări civilizate.
De multe ori arătăm spre generația tânără, spunând că a pierdut măsura. Și da, avem dreptate: le observăm comportamentul pe stradă, la școală, în cadrul unor ceremonii. Dar, dacă ne cercetăm cu atenție, vom vedea că și noi purtăm aceleași slăbiciuni – poate mai puțin vizibile, dar nu mai puțin reale: în lipsa de răbdare, în felul în care întrerupem, în ușurința cu care criticăm, în nepăsarea față de cei din jur.
Mă întreb uneori: cine sunt părinții tânărului care aruncă, cu dispreț, mucul de țigară? Sau ai tinerei care stă pe o bancă în parc fără să-i pese ce lasă la vedere? Sau ai copilului care înjură fără nicio reținere?
Oare nu sunt aceiași oameni pe care îi vedem certându-se cu toată lumea la coadă, scuipând pe geamul mașinii sau îmbrâncindu-i pe ceilalți pentru un loc în troleibuz?
Adesea mă întreb dacă expresia „cei șapte ani de acasă” mai are astăzi același sens.
Nu ca o lecție pentru alții, ci ca o măsură pentru noi înșine.
Să nu rămânem indiferenți. Să nu ne obișnuim cu ceea ce nu este firesc. Să revenim la lucruri atât de simple, dar esențiale pentru o societate sănătoasă: un salut respectuos, o ținută decentă, o atitudine cu răbdare față de cei în creștere și una cuviincioasă față de cei mai în vârstă.
Să ne ajute Domnul să păstrăm în noi simțirea binelui și a cuviinței și să revenim la chipul cel bun, așa cum l-a rânduit Dumnezeu.
Pr. Octavian Moșin
