Astăzi gândul m-a dus la una dintre patimile care slăbesc încet, dar sigur, trupul și sufletul: fumatul.
Mă doare sufletul să văd atâția tineri, în special fete și femei, stând cu țigări sau cu alte dispozitive din care inhalează otrăvuri.
Într-o lume deja poluată, ajungem să ne otrăvim și pe noi înșine, din ceas în ceas, și să-i otrăvim și pe cei din jur.
Uneori îmi vine să-i iau pe cei care tot amână sau nu au curajul să se lepede de țigară și să-i duc pentru o vizită la spital, unde să privească în ochii celor care așteaptă încă o gură de viață, fără dureri și fără chinuri. Poate dacă ar vedea cu ochii lor suferința celor roși de această patimă, mulți s-ar lăsa de fumat. Pentru că suferințele sunt, cu adevărat, cumplite.
Aș împărți zi și noapte „bomboane” sau „semințe” magice, dacă ar exista, care să-i ajute pe oameni să se desprindă de acest viciu ce îngroapă atâtea vieți frumoase.
Dar bomboane magice nu există. E nevoie de voință. Voința fiecăruia.
Poate că strigătul meu lăuntric va face ca măcar unul dintre cei împătimiți să își spună: „Ajunge!” și va avea puterea să aleagă viața în locul acestei otrăviri lente.
Pr. Octavian Moșin
