În mijlocul Postului Mare, Biserica ne așază înainte Sfânta Cruce. Nu întâmplător, tocmai acum, când drumul postului începe să se simtă mai greu, când osteneala se adună și răbdarea este pusă la încercare.
Crucea apare ca un semn de întărire, ca o aducere aminte a sensului drumului nostru.
Hristos nu a spus că viața va fi lipsită de încercări. Dimpotrivă, ne-a chemat cu aceste cuvinte: „Cel ce voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie.”
Fiecare om are crucea lui: griji, pierderi, neputințe, nedreptăți, lupte lăuntrice. Dar atunci când aceste încercări sunt purtate cu credință, ele nu mai apasă, nu mai sunt simțite ca o povară, ci devin trepte pe drumul mântuirii.
De aceea, în această duminică, Crucea este scoasă în mijlocul bisericii: nu ca semn al durerii, ci ca semn al biruinței.
Prin post înțelegem, treptat, că nu putem ajunge la Înviere fără Cruce.
Să ne întărim, așadar, privind la Cruce și să mergem mai departe cu nădejde, știind că fiecare pas făcut cu Dumnezeu nu este în zadar.
Doamne, dă-ne puterea să purtăm cu răbdare crucea vieții noastre și să nu ne abatem de la drumul care duce spre Tine.
Pr. Octavian Moșin
