Actualitate

Drumul pocăinței, ziua a XLII-a: să nu confundăm superstițiile populare cu învățătura Bisercii

57

Astăzi câteva persoane din biserică m-au întrebat dacă este adevărat că Baba Dochia este un personaj din istoria creștinismului. Le-am spus că în calendarul Bisericii avem o sfântă muceniță cu numele Evdochia, însă ea nu are nicio legătură cu personajul din folclor.

Întrebarea aceasta arată cât de mult pot influența tradițiile populare și cât de neclară ajunge, uneori, închipuirea noastră despre o persoană reală din viața Bisericii.

Ceea ce deranjează însă, inclusiv în cazul unor sărbători importante cu conținut religios, este modul denaturat în care ajung să fie transmise unele mesaje. Din lipsă de cunoaștere sau din grabă, în buletinele de știri se strecoară adesea tot felul de obiceiuri și superstiții de care ar trebui să fugim, nu să le promovăm.

De multe ori, superstițiile populare și învățătura Bisericii se amestecă într-o singură știre, iar din acest amestec puțini mai reușesc să discearnă ceea ce este autentic.

De aceea este bine să fim atenți la conținutul informației pe care o transmitem, înțelegând că un mesaj denaturat poate ajunge la inima unui om și îl poate deruta sau îl poate îndepărta de adevăr.

Același principiu se aplică în toate aspectele vieții: să încercăm să fim sinceri, corecți și dezinteresați în mesajul pe care îl transmitem celor din jur, amintindu-ne de avertismentul scripturistic: „Vai de cel prin care vine ispita!”

Pr. Octavian Moșin


Articole postate de același autor
1167

Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU a săvârșit Panihida de Paștele Blajinilor, în cimitirul din localitatea de baștină – Lupa-Rece, r. Strășeni

Luni, 2 mai 2022, de Paștele Blajinilor, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, s-a deplasat la cimitirul din localitatea de baștină, Lupa Rece, r. Strășeni. Aici, în fața Sfintei Troițe pe care Înaltpreasfinția Sa a înălțat-o în cinstea și amintirea părinților, a fost săvârșită Slujba Panihidei, pentru toți cei răposați, înconjurat fiind de toți sătenii prezenți în […]