În fiecare zi întâlnim situații care ne arată cât de diferit știm să ne purtăm unii cu alții. Îmi povestea cineva că, zilele acestea, traversând la o trecere de pietoni, a recunoscut un copil din clasele primare, coleg al fiului său, și a dorit să-l salute. Însă, când s-au întâlnit față către față, elevul și-a întors demonstrativ capul și și-a continuat drumul.
Apare firesc întrebarea: este aceasta lipsă de educație sau o evitare intenționată?
Din păcate, asemenea situații devin tot mai frecvente în societatea noastră. Unii au un comportament pe stradă cu totul diferit de cel din sânul familiei, al comunității creștine sau de la serviciu. Parcă purtăm măști diferite, după loc și împrejurări.
Îmi amintesc și de o fetiță de cinci ani care îi spunea mamei sale că îi este rușine să meargă alături de ea, pentru că nu îi place cum arată sau cum se îmbracă. Ce să mai spunem de copiii care își roagă părinții să nu fie văzuți în preajma școlii, mai ales dacă vin pe jos sau cu transportul public?
Și, invers, dacă sunt aduși cu un mijloc de transport „luxos”, se bucură să fie văzuți de cât mai mulți colegi, ca mai apoi să se laude cu starea materială a familiei.
Am întâlnit adesea situații în care, în familie, se discută despre vecini, rude, cunoscuți, colegi de serviciu sau de școală. De cele mai multe ori, discuțiile capătă un caracter denigrator: sunt scoase la iveală, cu lux de amănunte, greșelile, slăbiciunile și neajunsurile altora. Pe ale noastre însă nu le vedem, iar, dacă le vedem, cu greu ne hotărâm să le îndreptăm.
Din perspectivă creștină, aceasta este o mare rătăcire. Mântuitorul ne cheamă să ne cercetăm mai întâi pe noi înșine, să ne vedem propriile păcate înainte de a le judeca pe ale aproapelui. Pocăința începe cu smerenia și cu recunoașterea propriei neputințe, nu cu judecarea celorlalți.
În plus, și știrile pe care le auzim zilnic pun accent aproape exclusiv pe războaie, conflicte, crize, infracțiuni și alte rele. Dacă ne hrănim sufletul doar cu astfel de lucruri, ajungem să vedem lumea numai prin prisma răului.
„Ce seamănă omul, aceea va și secera.”
De aceea, să încercăm să sădim în conștiința copiilor noștri ceea ce este frumos, curat și nobil. Să-i învățăm să vadă binele, să prețuiască bunătatea, să trăiască în respect și dragoste față de aproapele. Așa se formează un suflet creștin.
Zilele acestea am stat de vorbă cu niște copilași de grădiniță. Ei privesc lumea cu multă curăție și dragoste. Îmi spuneau că au întâlnit și oameni mai puțin buni, dar cred că aceștia au ajuns așa pentru că nu au avut părinți sau educatori care să-i învețe să fie buni. Căci, spuneau ei, „așa îi place lui Dumnezeu să fim”.
Și într-adevăr, Domnul ne-a zidit „foarte buni”. De noi depinde să păstrăm și să cultivăm această bunătate prin credință, pocăință și dragoste față de aproapele.
Pr. Octavian Moșin
