„Şi cînd a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vînt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi, precum le dădea lor Duhul a grăi.” (Fapte II, 1-4)
În raionul Dondușeni, din inițiatitva părintelui blagocin, protoireului Veaceaslav Matiescu, cu binecuvîntarea Prea Sfințitului Nicodim, Episcop de Edineț și Briceni, cîțiva ani la rînd, în această zi luminată, enoriașii pornesc pe jos în Drumul Crucii spre Mănăstirea Rudi.
Punctul de pornire a fost orașul Donduşeni. După săvîrşirea Liturghiei, cu inimile înflorite de sărbătoarea ce era prezentă în sufletul fiecărui om, la orele 12:00, cu Sfînta Cruce în față, am început pas cu pas să scădem din întreaga cale. Soarele se rostogolea încet, încet de pe mijlocul cerului spre apus. Periodic se alipeau tot mai mulți mireni cu păstorii lor din parohiile Corbu, Plop, Scăieni, Tîrnova, Rediul Mare, Horodiște, Teleșeuca și Crișcauți, care, cu multă aşteptare au învins timpul, şi, cu ajutorul Domnului, au ajuns în ziua luminoasă. Treptat am cîștigat lupta cu soarele, care încetul cu încetul ceda și își ascundea pe rînd rază după rază. Se însera şi nu mai puteai zari sfîrşitul coloanei care se mărise de zeci de ori. Mai mult de jumatate de cale soarele nu mai dase prin nori, dar totuşi nimeni nu-i simțea puterea, fiindcă gîndul era la Dumnezeu, iar picioarele nu mai conteneau să mergă. Durerea o simţeam odată cu venirea timpului pentru popas. Mergeam pas cu pas după preoții care, pentru a ne alina oboseala, ne încurajau cu cîte o vorbă de suflet și un zîmbet cald. Deveneam o familie. Eram mulți și cu toții fericiți. Eram și obosiți, dar oboseala nu mai avea valoare.
Am ajuns în sînul Mănăstirii seara, pe la orele 20.00. Se întunecase, dar se observa că Mănăstirea, dimpreună cu slujitorii și măicuțele, erau în veșmîntul sărbătorii ce avea să urmeze. Maica stareță, egumena Maria, preoții și călugărițele ne-au întîmpinat cu cîntări duhovnicești, după care a urmat o predică, apoi am fost invitați la trapeză. Era o minune să privești cum aproximativ două sute de persoane, ce stăteau afară, încetul cu încetul se retrăgeau prin chilii.
A doua zi, am asistat la un superb serviciu divin, oficiat de către Înalt Prea Sfințitul Agapit, Mitropolitul de Moghileov-Podolsk și Șargorod, după care am plecat, cu binecuvîntare și pace în suflete, pe la casele noastre. Oboseala nu se arăta pe fața nimănui, dimpotrivă, toți erau gata să mai meargă un drum. Și noi cu toții vom aștepta cu nerăbdare anul viitor pentru a urma aceeași tradiție frumoasă, ce a luat naștere acum cinci ani în urmă.
Matiescu Vlad,
student la Universitatea Tehnică a Moldovei
eparhia-edinet.md
