Sfântul Vasile cel Mare, vorbind de unirea de dincolo de mormânt, le spune păcătoşilor: „Oare nu în văzul tuturor vei fi judecat de Hristos, când cei pe care i-ai nedreptăţit te vor înconjura din toate părţile şi vor striga împotriva ta şi, în orice parte vei arunca privirile tale, vei vedea ivindu-se faptele tale cele rele: aici orfanii, dincolo văduvele şi pretutindeni săracii pe care i-ai alungat, slujitorii pe care i-ai lovit, vecinii pe care i-ai întărâtat”.
Sfântul Ioan Gură de Aur înfăţişează două adevăruri mângâietoare pentru a alina durerea celor ce i-au pierdut pe iubiţii lor: „Dacă trupul este supus putreziciunii, zice el, noi nu trebuie să fim întristaţi despre aceasta, ci să ne bucurăm, căci ceea ce este vremelnic se distruge prin moarte, dar nu esenţa trupului.
Adu-ţi aminte că această gură, acum închisă, va vorbi într-o zi mult mai bine, că aceşti ochi închişi vor vedea mult mai bine şi mai mult, că aceste picioare se vor urca într-o zi pe nori, că acest trup pieritor se va îmbrăca cu nemurire, şi tu vei vedea pe ai tăi mai buni şi mai luminoşi. «Nu plângeţi!» zice Domnul, «repauzatul n-a murit, ci doarme»; nu te întrista, zice Apostolul Pavel, ci crede cu tărie şi vei vedea şi vei rămâne pururea cu el”. Şi, în sfârşit, Sfântul Ioan Gură de Aur adaugă iarăşi: „Vei fi din nou cu rudenia ta!”.
Şi în altă parte zice încă: „Nu numai că vom recunoaşte pe cei ce i-am cunoscut pe această lume, ci vom vedea chiar pe cei ce nu ni s-au înfăţişat niciodată, căci noi nu l-am văzut nici pe Avraam, nici pe Isaac, nici pe patriarhi, nici pe apostoli, nici pe mucenici, ci, văzându-i în acea imensă privelişte, tu vei striga: «Aceştia sunt Avraam, Isaac şi Iacov şi ceilalţi patriarhi. Aceştia sunt Petru şi Pavel şi toţi apostolii; acesta este David, ceilalţi sunt Sfântul Ioan Botezătorul şi Sfântul Ştefan, întâiul mucenic, şi iată un mare număr de Sfinţi!»”.
Din Părintele Mitrofan, Viața repauzaților noștri și viața noastră după moarte, Editura Credința strămoșească, Petru Vodă – Neamț, 2010, p. 431-432