Îmi lipsește azi ca niciodată,
Focul dintr-o sobă de la țară...
Și căldura lutului din vatră,
Și aroma pâinii din cămară...
Îmi lipsește lemnul ce trosnește,
Măcinându-și firea în cenușă...
Și a flăcărilor aprigă poveste,
Ce sfârșesc ca dragostea ascunsă...
Îmi lipsește-n coardă Busuiocul,
Cel sfințit cu dor de Bobotează...
Și aroma lui păzind sorocul,
Strajnic în amurg și în amiază...
Îmi lipsește candela, timida,
Ce-și vărsa lumina prin unghere...
Și mi-e dor să mângâi trandafirii,
Cei înghesuiți în lăicere...
Îmi lipsește lada cea de zestre,
Râul din ștergare și prosoape...
Unde printre flori și horboțele,
Pânzele se-aștern ca niște ape...
Îmi lipsește-n miezul cel de iarnă,
O cănuță plină cu izvar...
Aburii fierbinți din strop de poamă,
Să-mi alunge frigul cu nectar...
Îmi lipsesc tăcerile tăcute,
Gustul lor smerit de împăcare...
Când vorbeau cuvintele nespuse,
Aducând și pace, și răbdare...
Îmi lipsește-a mamei mângâiere,
Vocea ei cea blândă și duioasă...
Zâmbetul zidit pe fața tatei-
Îmi e dor de mine și...de CASĂ...
Diana Sava Daranuta
