Actualitate

Doi ani de la plecarea la cele veșnice a preotesei Irina Cij

1383

Vineri, 02 decembrie 2022, Părintele Marin Cij înconjurat de un sobor de preoți slujitori a oficiat Sfînta și Dumnezeiasca Liturghie în parohia păstorită de el, Biserica în construcție „Sfântul Arhanghel Mihail” din Chișinău la împlinirea a doi ani de la plecarea la cele veșnice a preotesei Irina Cij, (1982 – 2020) după care a oficiat o panihidă la mormântul regretatei preotesei Irina. A fost o mamă și soție devotată ce a lăsat în urma ei o moștenire nematerialnică – 8 copii minunați.

Exemplul ei de smerenie, bunăvoință, evlavie și cumsecădenie a rămas o amprentă vie pe sufletele celor ce au cunoscut-o. De-a lungul vieții sale scurte, dar rodnice, a fost modelul mamei eroine și soției ortodoxe care a împlinit și a trăit Sfânta Evanghelie cu tot sufletul, dăruindu-se pe sine atât familiei, bisericii, cât și educației copiilor de la grădinița unde a lucrat. Le-a făcut pe toate cu rugăciune și în deplină încredere în voia Lui Dumnezeu.

După doi ani de la trecerea în veșnicie, ea continuă să rămână în inimile celor ce o iubesc, iar prin modul frumos de viață, curat și bineplăcut Lui Dumnezeu, ce l-a avut – inspiră noile generații.

Odihnă veșnică, preoteasă Irina! Pomenirea ta din neam în neam!

***

Așa cum fiecare mamă este generatorul de energie, preoteasa Irina a fost cea care, de fiecare dată, a știut cum să mențină și să organizeze atmosfera caldă, evlavioasă, propice unei educații alese pentru copii. Data de 21 august 2020 însă a venit cu o știre neașteptată, ce avea să zădărnicească toate planurile și să perturbe toată liniștea familiei: diagnosticul de cancer la stomac, gradul IV, cu metastază la ficat. Au urmat nenumărate încercări de a-i oferi ajutor și de a da o speranță la viață: de la Institutul de Medicină Urgentă, până la o clinică din Istanbul, Turcia. Supusă tratamentului din septembrie 2020 până în noiembrie, același an, starea preotesei era stabilă, așa că revine acasă pentru a-și vedea copiii. Însă, după 10 zile, din cauza unei hemoragii la stomac, este internată la Spitalul de Urgență din Chișinău. Boala în tot acest răstimp a avansat, iar preoteasa a trecut la Domnul, în data de 02. 12. 2020. La 05. 12. 2020 a fost înmormântată în Cimitirul Central din mun. Chișinău. Slujba prohodului fiind oficiată de către Preasfințitul Ioan, Episcop de Soroca, însoțit de un numeros sobor de preoți și diaconi.

Sursa: ortodox.md


Articole postate de același autor
1056

Absolvenții Academiei de Teologie din Moldova au depus jurământul

De Ziua Sfântului Duh, absolvenții Seminarului de Teologie Ortodoxă „Sfântul Ierarh Gavriil” din Chișinău, absolvenții grupei Reghent, absolvenții Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova, absolvenți ai secției Masterat  din cadrul Academiei de Teologie Ortodoxă din Moldova, după Sfânta Liturghie au depus jurământul de credință. Ceremonia a avut loc la capela studențească „Trei Ierarhi”, în prezența […]