Doamne, dă-mi smerenia Ta, ca să se sălăşluiască întru mine iubirea Ta!

185

Dacă lumea ar cunoaşte puterea cuvântului lui Hristos: „Învăţaţi de la Mine smerenia şi blândeţea”, atunci lumea întreagă ar lăsa toate celelalte ştiinţe şi învăţături şi ar învăţa numai această ştiinţă cerească. Oamenii nu cunosc puterea smereniei lui Hristos şi de aceea sunt atraşi spre cele pământeşti. Dar omul nu poate cunoaşte puterea acestui cuvânt al lui Hristos fără Duhul Sfânt; dar cine a cunoscut-o, acela n-ar mai lăsa această ştiinţă, chiar dacă ar avea ca bogăţie toate împărăţiile pă­mântului. Doamne, dă-mi smerenia Ta, ca să se sălăşluiască întru mine iubirea Ta şi să fie vie întru mine sfântă frica Ta. Grea este viaţa fără iubirea de Dumnezeu; sufletul este întunecat şi posomorât, dar când vine iubirea, bucuria su­fletului e cu neputinţă de descris. Sufletul meu însetează să câştige smerenia lui Hristos şi tânjeşte după ea ziua şi noaptea, şi uneori urlu strigând: „Sufletul meu tânjeşte după Tine şi cu lacrimi Te caut!”

Sfântul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2001, p. 62 


Articole Asemănătoare
440

Dacă Dumnezeu mi-ar oferi încă o bucată de viață…

Dacă pentru o clipă, Dumnezeu ar uita că nu sunt decât o paiață de cârpă și mi-ar oferi o bucată de viață, fără îndoială că n-aș spune tot ceea ce gândesc, dar m-aș gândi la tot ceea ce spun. Aș aprecia valoarea lucrurilor, nu pentru ceea ce valorează, ci pentru ceea ce ele înseamnă cu-adevărat. […]

Articole postate de același autor
458

Practicarea Rugăciunii lui Iisus nu este legată de nici o tehnică

– Este bine să încercăm practicarea Rugăciunii lui Iisus, armonizînd-o cu suflul respirator? Practicarea sistemului yoga contravine principiilor tradiţiei creş­tine? Filosofia acestor sisteme se află în opoziţie cu Ortodoxia? – Practicarea Rugăciunii lui Iisus nu este legată de nici o tehnică: de poziţie, de respiraţie sau de altceva. Este adevărat că în cursul istoriei i-au […]