În privința relațiilor conjugale, Sf.Părinți nu au stabilit niște hotare bine definite, dat fiind că nu toți oamenii pot fi puși pe același calapod; de aceea ei lasă la discernămîntul și mărinimia izvorîte din sensiblitatea și puterea duhovnicească a fiecăruia. Dar, există și cazuri de nevoitori căsătoriți, mireni și preoți care sunt în viață, care s-au unit dupa nuntă și au dobîndit unul, doi, iar alții trei copii, după care au început să trăiască în curăție.
Unii se unesc o dată pe an pentru naștere de copii, după care trăiesc ca frații. Alții se depărtează în perioadele de post, după care se unesc. Alții nu pot reuși să facă nici aceasta. Alții se unesc la mijlocul săptămînii, pentru ca să aibă trei zile înainte de Sf. Împărtășanie și trei după. Scopul este să se nevoiască cineva cu discernămînt potrivit puterilor lui duhovnicești. La început, firește, nu ajută vîrsta, dar cu cît trec anii și slăbește trupul, se impune duhul și încep să guste și acei căsătoriți din desfătările dumnezeiești. Atunci aceștia se îndepărtează de plăcerile trupești, pe care le văd ca pe niște nimicuri.
În felul acesta se curăță și cei căsătoriți și ajung în Rai pe o cărare cu cotituri. În timp ce monahii o iau dea dreptul, cățărîndu-se pe stînci, și astfel ajung în Rai. Soții trebuie să aibă ,,buna învoială,, și atunci cînd se face aceasta, tot este trebuință de atenție. Cel puternic trebuie să se supună celui slab. De multe ori ca să nu mîhnească unul pe celălalt, cei doi cad de acord, însă lăuntric se chinuiesc, mai ales femeile care au puțină frică de Dumnezeu și trup vioi. Important este ca și cei căsătoriți să se nevoiască, iar Dumnezeu va răsplăti fiecăruia după nevoința și puterea sa.
Cu dragoste în Hristos, Monahul Paisie-01.01.1974
Extras din Articolul publicat în Familia Ortodoxă
