Aflu că autritățile moldovenești, jurnaliștii și blogherii, precum și așa-zișii reprezentanți ai societății civile, au aflat în sfîrșit că există un joc pe nume ”Sinii kit” (balena albastră) în care adolescenții se sinucid. Se sinucid și în Moldova. Asta în epoca internetului cînd orice om cu minime cunoștințe poate afla în 40 minute aproape orice despre aproape oricine.
Au început ședințele cu cadrele didactice, grupurile pe feisbuc și părerile despre cum să-i salvăm.
Cunosc și eu astfel de cazuri.
Vreau să fac cîteva observații despre sinucidere. În cazul nostru sinuciderea nu este un efect social și nu poate fi prevenită prin adunări de partid, prin ședințe la minister și nici prin discuții la televizor purtate de activiștii publici. Avem de a face cu un șir de sinucideri pe care Albert Camus le numește ”filozofice”, căci el spunea că ”sinuciderea este un răspuns filozofic la întrebarea dacă viața merită sau nu să fie trăită”.
Întrebarea este: viața, așa cum este predată acestor copii, este ceva care merită trăit? Ce oferă societatea de azi copiilor, ce oferă școala, ce oferă cluburile, angajările, avansările, absurdul nostru existențial? O lume fără Dumnezeu este o lume în care poți face orice și unde viața și moartea au aceeași valoare. Pînă și Apostolul Pavel vă spune că: ”Dacă Hristos nu a înviat, nimic nu are rost, bem, mîncăm, căci mîine murim!”
Mulți ani în urmă am citit un tratat mare despre istoria sinuciderii scrisă de Georges Menois. Este o lucrare amplă care oferă statistici privind sinuciderea în diferite perioade de timp, precum și originea socială a sinucigașilor. Deasemenea, George Menois oferă și multe studii de caz. Este interesant că dincolo de cazurile sociale, de sărăcie, datorii, sau violuri în rîndul minorelor, sinuciderea este alegerea multor oameni care nu intră în nici o categorie de risc. Găsim multe sinucideri în rîndul militarilor, medicilor și chiar preoților. Autorul oferă cazuri cînd catolici convinși se trezeau dimineața, se bărbiereau, își puneau cele mai bune haine, mergeau la biserică, se împărtășeau, apoi veneau acasă și se sinucideau.
Am făcut referire la acest studiu și la filozofia lui Camus pentru a ieși din modul simplist în care se încearcă acum salvarea acestor tineri. Ei nu așteaptă de la voi să-i salvați de Balena albastră, neagră sau portocalie. Puteți să închideți toate site-urile și să interziceți internetul. Ei așteaptă să le oferiți o provocare pe măsură. Nu o balenă roz cu 50 de roze și 50 de semafoare cu 50 de bătrînele pe care ei să le treacă strada pentru a fi mai buni. Oferiți-le un sens în viață, oferiți-le o luptă din care ei să poată ieși învingători.
Tinerețea vrea o luptă pe viață și pe moarte din care să iasă învingătoare. Tinerii merg să moară în război, tinerii au murit pentru Hristos. Mucenicii din toate timpurile au fost în marea lor majoritate tineri. Pentru că tinerețea e gata de luptă. Dacă voi nu le oferiți o luptă, vor veni alții să o facă.
Vă mai spun două vorbe despre semantica balenei și a albastrului. În imaginarul biblic balena este balaurul care se zbate să înghită omenirea. Balena este moartea veșnică, ea îl înghite pe Iona. Tot la balenă face referire Hristos cînd zice: ”Precum Iona a stat trei zile și trei nopți în pîntecele chitului, tot așa și Fiul omului va sta în pîntecele pămîntului, iar a treia zi va învia”. Albastrul e culoare disperării, așa cum o vedem la romanticii germani și în iconografia bizantină. Peștele imens de culoare vineție, înghițind păcătoșii în ziua Judecății este o imagine iconografică consacrată.
Prin urmare, autorii jocului ”Balena albastră” sînt niște inițiați care folosesc simbolistica biblică a răului și a morții, iar organizarea rețelei, a treptelor, a motivărilor se face în cheia provocarii antice în care sinuciderea era o expresie a demnității, a curajului, a victoriei. Copiii sînt atrași într-un pariu al curajului. Oferiți-le un sens mai bun pentru care să-și pună viața. Nu vă temeți de acest cuvînt, căci lucrurile pentru care nu merită să mori sînt lucrurile pentru care nu merită să trăiești.
Noi credem că singului lucru pentru care merită să mori este iubirea. Hristos a murit din iubire și nouă ne-a zis că ”mai mare iubire nu este decît aceea ca să-și pună cineva sufletul pentru aproapele său”.
Ce le putem noi spune acestor tineri, după ce nu le-am oferit nici un sens demn de a fi trăit? Poate doar că nu moartea ne înspăimîntă, ci sensul pentru care murim. Sîntem gata să murim împreună cu voi pentru iubire.
Pr. Savatie Bastovoi
