Ne-am obișnuit să spunem: "Te iert, dar.. NU TE UIT"! Adică, în clipa asta renunț la răzbunare, dar îmi las o "rezervă" acolo, pentru mai târziu.. Dragii mei, această mentalitate nu are nimic de-a face cu iertarea despre care îi vorbea Domnul nostru Iisus Hristos Sfântului Petru! Domnul Se referea la obligativitatea iertării celor care ne-au nedreptățit, ORI DE CÂTE ORI ACEȘTIA ÎȘI VOR CERE IERTARE! Folosind expresia "de șaptezeci de ori câte șapte", Domnul elimină orice limită iertărilor noastre.
În discuțiile dintre creștini pare de multe ori că aceste lucruri sunt de la sine înțelese. "Da, trebuie să iertăm, bineînțeles".. Toată lumea știe, toată lumea iartă.. Dar lipsește ceva în iertarea creștinului de azi: lipsește calitatea. Dragii mei, iertarea trebuie să fie DEFINITIVĂ. Adică dacă ți-am spus "Te iert", nu mai revin asupra faptului petrecut, adică a supărării pe care mi-ai provocat-o mai demult! O astfel de rememorare a rănilor trecutului este numită în limbajul duhovnicesc "ținere de minte a răului". Cine insistă asupra răului suferit în trecut își va provoca din nou reacții emoționale la nivelul subconștientului. În literatura psihologică această reacție se numește "șoc post-traumatic". Cu alte cuvinte, m-ai rănit, m-ai întristat, eu m-am supărat pe tine. Dar îți spun într-o zi: "Te iert". Apoi încep să vorbesc despre ce mi-ai făcut, mă supăr din nou și descopăr că de fapt.. nu te-am iertat!
Multă lume afirmă cu gura că a iertat, dar apoi prin vorbe și prin fapte demonstrează exact contrariul. Acum să ne gândim puțin.. Ne-ar plăcea să facă și Dumnezeu cu noi același lucru?.. Ce zice psalmul 102 despre iertarea păcatelor noastre de către Dumnezeu? "Că precum sunt de departe răsăriturile de la apusuri, DEPĂRTAT-A DE LA NOI FĂRĂDELEGILE NOASTRE"! Am păcătuit, am plâns la Dumnezeu, m-am spovedit.. S-a dus păcatul meu! Gata, l-a topit marea milostivirii dumnezeiești și l-a curățit "isopul" Sângelui dumnezeiesc: "Stropi-mă-vei cu isop și mă voi curăți, spala-mă-vei, și mai vârtos decât zăpada mă voi albi"(psalmul 50). Ne-ar plăcea să ne zică Dumnezeu: "Te iert, dar nu te uit"?.. Sau: "Te iert, DAR.."?.. La Dumnezeu nu există nici un "DAR.." după ce a iertat! Însă vrea și din partea noastră același lucru când este vorba despre iertarea greșiților noștri.
Este atât de important ca noi să iertăm celor ce ne-au amărât și ne-au nedreptățit, încât Fiul lui Dumnezeu a vorbit mult pe această temă. Ne-a lăsat "Pilda datornicului nemilostiv", dar mai presus de toate, a legat mântuirea noastră de iertarea vrăjmașilor în rugăciunea fundamentală a creștinului, adică în rugăciunea "Tatăl nostru": "Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri". De atâta mântuire vom avea parte, câtă iertare am oferit celor care ne-au nedreptățit..
Din experiență personală știu că iertarea ridică bolovanul de pe inimă. "Bolovanul" nu este altceva decât demonul răzbunării care chinuie necontenit inima omului neiertător. Nu necazul în sine chinuie inima ani de zile, ci demonul care a creat o "sinapsă", o legătură între amintirea traumei și sentimentele de răzbunare care torturează inima. De aceea, fără să cunoască nici filozofie, nici psihologie, nici neurologie, nici duhovnicie, poporul român a știut întotdeauna să se îndemne la necaz: "CELE RELE SĂ SE SPELE, CELE BUNE SĂ SE-ADUNE"!
Dumnezeu să ne ajute mereu ca să iertăm greșiților noștri, spălându-le pe cele rele și adunându-le pe cele bune, amin.
Preotul Sorin Croitoru
