De aș fi fost un înger, demult aș fi zburat
Spre lumi strălucitoare învăluite-n har,
În care nu sunt lacrimi, nici loc de vreun păcat
În care doar iubirea e cel mai mare dar...
Mi-aș fi făcut aripa covor și mângâiere
Ca s-o aștern umilă sub talpa cea divină,
Ca să nu se rănească când trece printre stele
Izvorul cel de viață, de dor și de lumină...
Aș fi cântat în ceruri pe ritm de alăută
Și cântecele mele le-aș fi trimis în nori ,
În picături de rouă cucernice să curgă
Ca să admire chipul Preasfântului în zori...
De aș fi fost un înger n-aș fi avut vreo teamă
Lumina de-ntuneric știind să o separ,
Aș fi cu veșnicia de mână și de-o seamă,
Călătorind prin vremuri și lumi fără hotar...
Dar...sunt numai o umbră și iarăși cad pe gânduri
Arzând ca lumânarea de zbucium și de dor,
Visând că voi ajunge să fiu cândva un înger
Care-a trăit o viață de simplu muritor...
Diana Sava Daranuța
