Dacă nu spunem „Slavă Ţie, Dumnezeule!” în bucurii, cum vom spune în mâhniri? Tu spui aceasta în mâhniri, şi nu vrei s-o spui în bucurii?
Dar atunci când cineva este nerecunoscător, nu cunoaşte dragostea lui Dumnezeu, nerecunoştinţa este un mare păcat. Iar pentru mine este unul de moarte, nerecunoscătorul cu nimic nu poate fi mulţumit. Pentru toate cârteşte, nimic nu-i convine.
În satul meu natal, în Farasa, se folosea mult magiunul. Într-o seară o fată plângea pentru că voia magiun. Ce putea să facă mama ei? S-a dus şi a cerut de la vecina. Iar copila, de îndată ce mama ei i-a adus magiunul, a început iarăşi să plângă. Bătea din picioare şi striga: „Mamă, vreau şi iaurt”. „Copilul meu, unde să găsesc iaurt la ora aceasta?”, îi spune mama ei. „Nu, vreau iaurt”. Atunci sărmana femeie a mers şi a cerut iaurt de la o altă vecină şi l-a adus fiicei ei. După ce fata l-a luat şi pe acesta, a început din nou să plângă. „Acum de ce mai plângi?”, o întrebă mama ei. „Mamă, le vreau amestecate”. Atunci mama le ia şi le amestecă, dar aceasta iarăşi începu să plângă. „Mamă, nu le pot mânca aşa. Le vreau separat”. La care mama ei a luat-o la palme şi astfel… s-a separat magiunul de iaurt.
Adică vreau să spun că tot astfel se comportă mulţi oameni, după care vine pedagogia lui Dumnezeu. Cel puţin să ne mărturisim nerecunoştinţa noastră şi să-I mulţumim zi şi noapte lui Dumnezeu pentru binecuvântările ce ni le dăruieşte. Iar în felul acesta îl vom pune pe fugă pe diavolul cel fricos, care îşi va aduna drăcuşorii lui şi se va preface într-un fum negru, pentru că deja i-am aflat punctul slab.
Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie, traducere din limba greacă de Ieroschimonah Ştefan Nuţescu, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 220-221
