Încă o lege pe care au descoperit-o Părinţii asceţi este aceea că, dacă judecăm pe aproapele nostru şi nu ne pocăim de judecată, cu siguranţă vom cădea şi noi în acelaşi păcat, mai devreme sau mai târziu. De ce? Pentru că, dacă nu putem să-l iubim pe aproapele, măcar să-l compătimim. Dacă noi credem că stăm mai bine, Dumnezeu îşi retrage mîna Sa, ca să vedem ce suntem. Şi prin aceasta devenim în stare, dacă n-am făcut-o de la început, să compătimim şi să ne rugăm pentru aproapele nostru.
Rugându-ne pentru aproapele, compătimindu-l, fiindcă ştim suferinţele păcatului, devenim ceea ce ne spune Sfântul Apostol Pavel despre Hristos, în Epistola către Evrei, anume că El este un Arhiereu, Care poate fi înduplecat fiindcă a cunoscut păcatele noastre, fiind ispitit în toate, ca şi noi, afară de păcat. Că El, fiind sfânt dintru început, fiindcă era şi Dumnezeu, arată pe omul adevărat, nu pe cel păcătos. El era sfânt. Şi ce înseamnă a fi sfânt? Înseamnă, în situaţia asta, că poate compătimi cu mine, păcătosul, deși El nu este păcătos. Dacă învăţ şi eu înţelepciunea aceasta, mă asemăn cu Dumnezeu. Dacă nu, mă lasă Dumnezeu ca pe fiul risipitor să cad în păcat şi să învăţ, prin păcat şi durere, ce înseamnă a fi păcătos, să pot compătimi cu aproapele. Şi atunci, am făcut şi suferinţa, dar am făcut şi păcatul şi neputinţa, un motiv de îmbogăţire a mea. Fiindcă m-am îmbogăţit cu cunoştinţa vieţii aproapelui meu, aproapele fiind nu numai tu, pe care te văd, ci Adam pe care nu l-am cunoscut şi toate veacurile acestea de oameni şi suflete care au venit până la mine şi care vor mai fi după mine. Şi ne împreunăm în această compătimire şi rugăciune tot omul şi devenim preoţi, lucrăm această preoţie pe care am primit-o prin Botez şi Mirungere.
Din Celălalt Noica – Mărturii ale monahului Rafail Noica însoțite de câteva cuvinte de folos ale Părintelui Symeon, ediția a 4-a, Editura Anastasia, 2004, p. 82-83
