Sfântul Ioan Hrisostom ne învaţă că nu numai soţul şi soţia beneficiază de multiplele daruri ale căsătoriei – una din cele mai puternice forţe care asigură coeziunea vieţii societăţii. Iată ce afirmă el în Omilia XX la Efeseni: „Nimic nu uneşte viaţa noastră atât de strâns şi de puternic, ca iubirea dintre bărbat şi femeie […]. Dacă bărbatul şi femeia trăiesc în armonie, şi copiii cresc bine, şi casa este ţinută în rânduială, şi vecinii se împărtăşesc de aroma ce emană din acea casă, şi prietenii, şi rudele. Astfel se produc mari binefaceri şi pentru familie şi pentru state”.
În legătură cu această temă a căsătoriei ca forţă întregitoare a vieţii sociale, Sfântul Ioan Hrisostom ne atrage atenţia asupra faptului că familii şi seminţii întregi sunt unite prin căsătorii interetnice:
„Dumnezeu, interzicând căsătoria între rude, ne-a îndreptat pe noi spre străini, şi pe ei spre noi, deoarece nu era posibil să fim legaţi între noi prin rudenie directă. Aşa că ne-a apropiat cu legături noi, prin căsătorie, unind astfel familii întregi prin persoana mirelui, şi însoţind seminţii întregi cu alte seminţii.” (Omilia XXXIV la I Corinteni).
Într-adevăr, căsătoria este cel mai înalt şi grăitor exemplu al faptului că Dumnezeu ne-a creat pe noi, oamenii, ca fiinţe sociale – nu ca indivizi izolaţi sau diferenţiaţi în vreun fel, ci ca indivizi care ne aflăm împlinirea prin comuniunea dintre noi, chiar în lucrurile pământeşti. Iată cum descrie Sfântul Părinte această interdependenţă:
„Căci Dumnezeu, voind să ne unească pe toţi întreolaltă, a rânduit totul astfel încât bunăstarea fiecăruia să depindă oarecum de cea a semenului său, şi în acest fel a întemeiat lumea întreagă”.
David C. Ford, Bărbatul şi femeia în viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur, Bucureşti, 2004, p. 123-124
