Doi orbi L-au strigat pe Hristos să-i tămăduiască: „Miluieşte-ne pe noi, Doamne, Fiul lui David!“ Iisus i-a întrebat: „Credeţi că pot face aceasta?“
Poate oare Dumnezeu? Este El un Dumnezeu puternic sau un Dumnezeu slab şi neputincios? Este surprinzător şi chiar lipsit de evlavie să punem aceste întrebări, dar cred că nu avem încotro. Căci mulţi creştini se poartă faţă de Dumnezeu ca şi cum ar fi neputincios. Principala lor grijă pare a fi aceea de a nu-L suprasolicita, ca să nu Se prăbuşească cu totul. Iată cam cum se roagă aceştia: „Doamne, dacă nu e prea mare deranjul, dacă nu Ţi-e prea greu, dacă nu-Ţi cer prea mult, ai putea, te rog, să-mi îndeplineşti această mică cerere?“ Sau tot pe aceeaşi linie: „Doamne, ştiu că Te-am săcâit adeseori până acum, dar dacă nu Te superi, aş mai vrea o foarte mică favoare. Promit să nu Te mai deranjez. Ştiu că Ţi-am cerut mai mult decât mi se îngăduie luna aceasta, dar n-ai putea să-mi mai dai un piculeţ?“
„Credeţi că pot să fac aceasta?“, a întrebat odinioară Iisus. Răspunsul multor creştini de azi ar fi: „Nu prea!“
De aceea trebuie să învăţăm că:
„Cu Dumnezeu…
Nici un munte nu e atât de înalt încât să nu-l poţi urca. Nici un obstacol nu e atât de înfricoşător încât să nu-l poţi trece. Nici un ţel nu e atât de măreţ încât să nu-l poţi ajunge. Nici o problemă nu e atât de grea încât să n-o poţi rezolva. Nici un adversar nu e atât de puternic încât să nu-l poţi birui. Nici o povară nu e atât de grea încât să nu o poţi purta. Nici o aspiraţie nu e atât de nobilă încât să nu o poţi atinge“.
din vol. „Vitamine duhovniceşti“, Anthony M. Coniaris, Editura Sophia, 2009, vol. I
